Omul este un animal social, spunea Aristotel, nu? E suficient să vezi cum stau lucrurile cu toate activitățile pe care le desfășurăm, de la sport, artă, până la teatru și chiar muncă, totul se desfășoară în spațiul socializării. Ba mai mult, având în vedere avântul tehnologic, rețelele de socializare sunt noul trend când vine vorba de socializare. Să ne gândim mai bine, toate ustensilele pe care le folosim, cum ar fi telefonul, sunt făcute pentru a comunica, deci rolul lor primordial este acela de a ne aduce laolaltă.

Cu toate acestea, foarte multe persoane nu înțeleg că în esență suntem tot singuri. Suntem singuri inclusiv când suntem într-o relație, când iubim, când ne văităm, când credem că de fapt nu suntem singuri. Până aici nicio problemă, dar ce facem când frica de singurătate ajunge să devină un toiag mult prea fin? Ce facem, când din frică, ajungem să stăm în relații care ne distrug? Știu tipe care acceptă să fie bătute, scuipate, chinuite, doar pentru că le ,,este frică să fie singure”. Unde ajungem cu vârful moralei, dacă din frică, teamă, ne lăsăm călcați în picioare?

Pentru mine a fost suficient să înțeleg ideea lui Wittgenstein cum că durerea de dinți nu poate fi dată cu împrumut. Așa e, nici moartea nu poate fi dată cu împrumut, nici lacrimile nu pot fi date cu împrumut, nici trăirile, chiar dacă le fotografiem și le partajăm pe Internet, nici nimic în esență nu poate fi trăit de altul în locul nostru. Iar asta înseamnă că suntem în esență singuri, chiar dacă ne mințim că nu suntem. Totuși, a conștientiza că suntem singuri nu înseamnă Singurătate. Un om care fuge de singurătate, sub diverse forme, ajunge să fie singur; pentru că reperul său este mereu prezent. Prin situare opozitivă, ar fi spus Heidegger, Dasein-ul este aruncat în spațiul angoasei de fiecare dată când îi este lumea mai dragă.

Din acest motiv avem oameni lângă noi, dar simțim că nu avem pe nimeni lângă. Din aceste motiv ne distanțăm și ne închidem și mai mult, pentru că viața așezată din frică de singurătate nu poate duce decât la o butaforie, nimic genuin, doar farduri și forme, nici măcar o bucată de esență, doar vicleșug și durere ce se strânge în abscons.

Facebook Comments