Este foarte interesant că actul scrierii este văzut de ceilalți ca fiind sacru prin interiorizarea lui. Eu am tendința să cred că ideile zboară din momentul în care au fost așezate pe hârtie. Ele nu îți mai aparțin, intră în mentalul colectiv, nu mai țin de tine ca autor, dar mai ales ca om. La fel cu orice act al creației. Compozitorul e doar făuritorul. Cum spunea Eliade în prefața unei cărți – foarte sincer – că nu se mai regăsește aproape deloc în scrierea respectivă, dar că ea are valoare stilistică. Cu siguranță sunt artiști care nu se mai regăsesc în actul creației lor, e ceva normal, pur și simplu merg mai departe…

Opera nu trebuie să fie asociată cu viața, dar mai ales cu omul. Noi suntem prin excelență o punte de legătură între lumi, măști. Polytropos, Persona – sunt mărci ale personalității, adică natura noastră este schimbătoare, deci și actele noastre stau sub zodia volatilității. Nu suntem încremeniți în proiect, doar animalele sunt, noi suntem mai mult decât o proiecție egotică. Asta nu înseamnă că suntem schizoizi, ci mai degrabă plătim tribut subconștientului. Cu alte cuvinte, autorul poate să nu aibă nicio legătură cu omul din spatele autorului. Această dedublare este firească, iar cei care încearcă să ajungă la om, mai ales dacă nu au ochiul format, o pot lăsa baltă!

Facebook Comments