Mereu mi s-a părut că onestitatea intelectualului este cea mai de preț armă pe care o are. Un intelectual este autentic prin faptul că trece sub tăcere ceea ce știe. Paradoxal, toți cred că intelectualii veritabili sunt mânați de o gargară plină de eufemisme și cuvinte de podoabă. Nu, nici vorbă. Ești intelectual cu adevărat atunci când nu faci uz de informații și mai ales cu persoane nepotrivite. Un intelectual autentic nu vorbește cu oricine, iar dacă o face, spune banalități, nu ține să demonstreze nimic nimănui.

Ei bine, filosoful bulgar-francez, nu francez-bulgar, Tzvetan Teodorov vine din această lume a autenticității. Îți dai seama din felul în care scrie că știe mai mult decât spune și oricum textul său trimite la înțelesuri nescrise. Deși poate să pară banală scrierea sa, e vorba de intenție, de felul în care își propune să ajungă la om prin idee, nu prin stil. Spre deosebire de un Cioran, obsedat de stil, Teodorov merge pe fond, nu pe formă. Și e important, ca dincolo de formă, să mai avem și oameni care ne duc la fond.

Despre rău?

„nu reuşim deloc să înţelegem acest rău interpretându-l în termeni de anormalitate, doar dacă o definim pe aceasta, în mod tautologic, chiar prin acest comportament: nimic altceva, în personalitatea sau în acţiunile autorilor răului, nu ne permite să-i clasăm ca pe nişte fiinţe patologice, altfel spus monştri; şi aceasta, orice definiţie am da normalului şi patologicului.” Tzvetan Todorov, Confruntarea cu extrema.

Despre noi?

Că marea nenorocire e că numai avem nevoie de bătrâni.

Despre barbarie?

Că are nevoie de resentiment ca să se producă…

 

Facebook Comments