10734239_336493936532895_5069474229656649806_n

Probabil într-o lume freudiană, lascivă, axată doar pe sex, virtuală, unde totul se consumă înainte să se consume, femeile au impresia că toți bărbații vor ceva de la ele. Eu știu însă un lucru, mai sunt și bărbați care nu vor doar sex de la femei. Culmea… nu, care vor poate să cunoască povești, să exploreze de dragul de a explora, fără să intre în viața lor, fără să le ceară ceva anume. Culmea, bărbații pot face asta, nu sunt toți gorile ahtiate după sex și povești de o noapte. Ce să vezi!

Însă, când totul este median, mai poți să dai de excepții? Cum ajungi să sortezi,  să dai de esență, dacă ochiul nu este construit, dacă a fost obișnuit să vadă doar ce vrea să vadă, dacă nu a fost antrenat? Este foarte greu să găsești genuinul, dacă-l vrei cu adevărat, însă poți să dai de el, nu este ascuns, trebuie chiar să vrei cu adevărat! Dacă mimezi, atunci se întoarce la tine exact ce îți proiectezi, chiar prin negație!

Ochiul unei femei ar trebui să fie format, antrenat, ar trebui să simtă de dinainte să deschidă gura bărbatul. Așa ar trebuie să fie, cel puțin din proiecție genealogică. Însă, am observat, că începe să se piardă cumva antrenamentul, să se șteargă arborele genealogic al inteligenței materne, speculative. Evoluția a făcut din femeia actuală un bărbat cu sâni, de multe ori fără sclipire, la fel de puțin surprinzătoare în trăire ca bărbatul.

Ne-am robotizat mișcările în încercarea de a rupe viteza anostă a mașinilor. Și uite așa, trăim în goana unei plasticități sorbite de esență. Goliciunea postmodernității este alimentată nu doar de tehnică, cum ar spune diverși gânditori, ci de însăși proiecția umanității. Când îți propui să devii Zeu, totul devine o variantă. Nu mai există scopuri, ci mijloace. Nu mai există eternitate, ci clipă. Pentru că totul este al tău. Iar dacă totul îți aparține, atunci goliciunea existenței dă cu tine de Pământ!

Facebook Comments