v-for-vendetta-stills19

Foarte mulți vin din paradigma ziarelor și încă nu pot să înțeleagă puterea pe care o pot avea cei ce vin din zona de blogging. Dacă-i spuneai lui Pleșu acum 10 ani că o să ajungă să scrie pe un blog, te scuipa, la fel și Cristoiu. Mulți s-au adaptat, ca să zic așa, însă generația lor apune și odată cu ea toată paradigma presei actuale. În România, dacă vă vine să credeți, încă există site-uri de știri, cu un trafic jenant pe lângă cel mai umil blogger. Oamenii ăștia nu înțeleg deloc mersul pieței și se miră că marile companii încep să-i evite. Iar acest lucru o să se întâmple din ce în ce mai mult, până când or să se pulverizeze cu totul. Sigur, se vor adapta, o fac și acum, dar degeaba, nu merge așa.

Însă să ajungem la discuția de față, un trendsetter e un individ care reușește să miște mulțimile, puterea lui, atenție, poate să fie mai mare decât a unei întregi redacții, a unei televiziuni, ori o grupare media. În realitate, așa se și întâmplă. Cei care înțeleg fenomenul pompează masiv bani și o fac foarte bine, pentru că nimeni nu se mai uită la reclamele de la TV. Să nu mai vorbim că site-urile care încă ,,produc știri”, într-o eră a Twitter-ului, sunt jenante. Unde mai e scopul, când poți să afli totul în trei secunde din buzunar? Ei bine, blogul, deja pare învechit, acum miza sunt rețelele de socializare.

Cum recunoști un trendsetter? Are postările publice, mereu are o părere despre tot ce se întâmplă, cu alte cuvinte… mișcă mulțimile. Acum, să nu credeți că nu pot exista trendsetteri din umbră, care fac copyright pentru diverse branduri, ori persoane. Aceștia nu vor apărea niciodată în față și nu vor fi, culmea, populari. Însă, pentru restul, este evident ce este trendsetter-ul, un cioban de oi virtuale.

Cum este posibil? Toți au impresia că e vorba de tehnică, de aceea lucrurile stau așa. Nici vorbă, lupul, artistul, omul creativ, scriitorul, gânditorul, actorul, au fost și vor fi dintotdeauna plăsmuitori, numai că mijloacele au fost diferite, abordările. Un artist ar face valuri și fără Facebook, chiar dacă acum este esențial să apară online, un scriitor s-ar exprima în continuare prin lucrările sale, chiar dacă acum este nevoit să se promoveze pe un blog. Nu tehnica ne-a adus în această situație, ci postmodernismul, adică tot cultura ca proiecție socio-economică. Postmodernismul, spre deosebire de modernism, pune accentul pe relativism. Turnura culturală, începută de Nietzsche, înseamnă că omul este deasupra, prin Supraom, dar într-o baie crescândă de păreri. În postmodernism nu mai există opinii întemeiate, ci păreri. În postmodernism nu mai există obiectivitate, ci subiectivitate, aici fiecare are ceva de spus, omul de rând e vedeta, e axis mundi, el este totul. De aia, acum, orice individ poate să ajungă vedetă, pentru că paradigma ne încurajează pe toți să ieșim din normă, deși, culmea, nu mai există normă.

Deci, ca să o spunem mai simplu, postmodernitatea nu mai avea cum să lase ideea de presă obiectivă să mai dăinuie. Acum e vorbă de opinie. Editorialele nu mai există, ci sunt opinii. Redacțiile sunt un conglomerat de ziariști care fac blogging, adică se strâng sub umbrela unei structuri obiective ca să emită, culmea, păreri subiective. Omul de rând nu mai acceptă să i se spună cu subiect și predicat cum este vremea, cum să se îmbrace, dar mai ales, cum să voteze. Însă o acceptă cu gura căscată când o spune un plăsmuitor…

 

Facebook Comments