Este mediatorul dusmanul avocatului

Cine spune că salariul este cel care motivează un om să fie moral, se înșeală enorm. În plus, dacă pleci de la premisa că banul trebuie să fie motivant moral, atunci oricând o să se găsească unul care o să ofere mai mult, deci cantitatea de morală devine pecuniară. Mai simplu spus, un om care are principii niciodată nu o să ia șpagă, oricât de mic ar fi salariul său. În schimb, cel obișnuit, care pleacă de la premisa că doar banul îl poate motiva, este cel mai vulnerabil. Și este foarte simplu de probat lucrul acesta.

În primul rând istoric, dacă ne ducem la marile valori, o să vedem că cei mai corupți erau cei care aveau bani, nu cei care nu aveau. E și puțină psihologie aici – un individ, aristocrat, dacă ne ducem la Nietzsche, este obișnuit să calce în picioare, din principiu, pur și simplu trece mai departe, nu se uită la costuri, așa este el construit! Să nu mai vorbim de faptul că actele caritabile le vor face mereu săracii, bogații se vor folosi în schimb de orice mijloace ca să nu umble la bani, iar dacă o fac, e doar Marketing. Deci, premisa de la care se pornește atunci când se spune că un individ, aflat într-o poziție cheie, trebuie să câștige bine, e falsă!

Dar nu orice poziție, până la urmă, este cheie, pentru că nu mă refer aici la un șef dintr-o companie, din privat, ci la cei care au putere legislativă, executivă, politicieni, procurori, judecători. Aici e problema, astea nu pot fi meserii, în sens tare, ele sunt mai degrabă poziții de onoare. Iar onoarea nu are preț, nu poți să o tocmești și nu poți să pretinzi că faci bine pentru că ai un  salariu mare. Ce încerc de fapt să spun? Că un individ de la colț de stradă, cu principii, muritor de foame, nu o să ia niciodată șpagă! Oricât de mare ar fi. În schimb, un fripturist metamorfozat într-o postură superioară, o va face cu drag, de fapt de aia a și ajuns acolo.

Să luăm totuși un exemplu comun, ca să se înțeleagă mai ușor. Nu fac apel la psihologie și studii. Facebook! E cel mai bun exemplu, aici oamenii se înghesuie să le fie recunoscută poziția fără a se face apel la bani, ci la like-uri. Nu e nevoie de altceva, e suficient să joci acest Monopoly virtual și toți sunt împăcați. Nu banii sunt cei care generează nebunia oamenilor de a ieși din medie, ci mereu nevoia de a fi recunoscut, apreciat. Deci, până la urmă, tot la morală ajungem.

Evoluția acestei societății s-a făcut atunci când oamenii nu au luat decizii în funcție de buzunar, când și-au onorat statutul și au luptat pentru idealurile lor, nu pentru interesul de moment, pecuniar. În plus, toți aveau o situație bună, nu jocul politic era cel care le dădea de mâncare, cum este acum! Înainte de poziție, era omul! Nu era locul, ci mereu omul, valoarea sa, adică demnitatea sa. De aia, etimologic, vorbim de demnitari, deși totul s-a pierdut acum, pentru că înainte de interesul personal, este mereu cel impersonal, susținut cu demnitate de principii morale, nu interese pecuniare. Mai simplu spus, nimeni nu își punea problema materială înaintea celei fundamentale, nici nu le amestecau, cum se face acum când sunt interese meschine.

Totuși, revenind la viața actuală, este clar că lucrurile stau pe dos și un astfel de text este desuet, lipsit de consistență, însă este nevoie de așa ceva, pentru că idealiștii mor oricum primii, iar ei sunt cei care țin firele existenței în palme. Deontologismul dincolo de faptul că este utopic, este necesar. Altfel nu putem funcționa. Nici o reglementare juridică nu ar exista, nu ar fi posibilă, dacă nu ar există contractul social.

Facebook Comments