special day 098_r

Am avut părul lung în liceu, am fost mereu împotrivă, eram cred anti-sistem dinainte să știu ce este ăla sistem. Și cred că pubertatea este de vină pentru asta! Și dacă te duci la manual, afli că adolescentul începe să-și conștientizeze personalitatea prin apelul la libertate. Atunci încep, pentru fiecare părinte, problemele, când nu-l mai pot potoli. Și pot înțelege asta, însă ce nu pot înțelege este de ce unii rămân toată viața la pubertate? Bine, pot înțelege și asta, dar să mergem mai departe.

Cred că este esențial să înțelegem că dincolo de lumea noastră egotică stă o lume care ne suportă. Senzația știu că e pe dos, toți au impresia că lumea trebuie să-i suporte pe ei, de parcă odată cu nașterea lor rodul importanței planetare a stat fix în nasul lor. Să vezi accente și pulsație de pubertate a devenit parcă o axiomă în societatea contemporană. Tatuaje, fumuri, țipete, viteză, chestii golănești de liceu, dar în atitudinea unor oameni care se presupune că sunt maturi. Cum spuneam în articolul anterior, atâta timp cât nu suntem educați să ascultăm, pitagoreic așa, nici că o să evoluăm vreodată axiologic, o să rămânem tot la stadiul de primate, dominate de un creier reptilian cu veleități de civilizare.

Entropia, înainte de toate, presupune o aplecare spre regulă și bun-simț. Nu poți să schimbi dacă în prealabil nu înțelegi, nu poți să-ți fixezi ținte fundamentale, dacă nu iei la puricat tainele construcției. Vezi deconstrucția la Heidegger, Derrida. Deci, este esențial să te așezi locului, dacă vrei să faci ceva cu adevărat constructiv, că la distrus se pricep toți, vine din interior, din firea lucrurilor să fim distructivi, să facem rău, mai greu însă să facem bine, acolo este vorba de un efort, de un apel la morală. Ceea ce este extrem de greu, mai ales în postmodernitate.

Este obositor pentru mine să văd persoane care încă au rămas în liceu. Mă deprimă și de cele mai multe ori încerc să scap de ele. Înțeleg tinerețea și dorința adolescentului, prostia lui, frumusețea lui, faptul că încearcă să se afirme, greșelile lui, reușitele lui, dar nu pot înțelege mârlănia prostească a celor care se presupune că au depășit această fază. Și de cele mai multe ori, să fim sinceri, omul de haită este egotic, vrea să fie peste tot, să arate tuturor că deține adevărul, paradoxal, într-o lume lipsită de adevăr – pe care  o evocă prin relativism! Și ajung la înțelepciune, nu este oare mai important să cântărim decât să pulverizăm totul?

Facebook Comments