10670255_824222074264849_5555551154636250433_n

Am citit un articol scris de o femeie despre cum ar trebui să fie un bărbat. Dacă dădeai la o parte învelișul logic, rămânea o singură chestie, să vrea să se însoare. Erau și argumente care implicau onestitatea și masculinitatea. Acum, să fim serioși, bărbații nu vor să se însoare – nu înseamnă totuși că nu sunt bărbați, dintr-o sumedenie de motive, iar principalul ar fi că majoritatea femeilor își doresc asta! Dacă vorbești cu femeile despre bărbați, aproape toate, dar aproape toate, or să invoce lipsa acută a bărbatului de a se angaja în ,,lucruri serioase”, ca și cum bărbații ar fi toți niște nenorociți care nu vor domne lucruri serioase, deci niște neserioși. Nu știu cum să spun, dar singurele relații fericite le-am întâlnit la femei care nu au vrut să se mărite. Ca să vezi, logica inversă aduce beneficii! Cum există căsătorii, ca instituții așa, fără vlagă și nimic, doar fard și mască pentru ceilalți. Și nu știu de ce, fetițele mai degrabă vor să se mărite, pentru că femeile înțeleg cu mult mersul vieții decât bărbații! Însă, ce-i drept, e greu când e vorba de maturizare! Noroc că sunt bărbații veșnic imaturi, iar femeile se nasc cu un simț pedagogic mult prea nărăvaș, nu?

Dacă a fi bărbat înseamnă a fi soț, atunci și femeile care gândesc așa ar trebui să caute înainte de măritiș un iubit, nu un soț. Că problema, să fim serioși, asta e – toate vor soți, nu iubiți. Contează foarte mult premisa, e o nuanță. Acum, dacă se întâmplă să fie și iubire, cu atât mai mult, dar nu e necesar! În felul ăsta crește demografia statului și totul este perfect! Mundanul este întreținut de femeie, în timp ce idilicul este conturat de bărbat. Parol!

Ce înseamnă pentru mine a fi bărbat? Nimic! Cum nici a fi femeie nu ar trebui să însemne ceva. Dacă noi ne dorim ceva anume de la o anumită persoană, atunci ne dorim un portret ideal prin care să scanăm niște opțiuni pentru niște povești inventate de noi. Cu alte cuvinte, personajele pot fi mereu schimbate, ori ținute toate viața, dacă dansează după cum le cântăm și ne mințim noi. Mi se pare că o viață de om, așa de scurtă, să o trăiești așa, e o prostie, dar prostia e umană și nu judec pe nimeni. Totuși, dacă ar fi să căutăm veridicul vieții, atunci ar trebui să ne ferim de scenarii de genul tipul perfect, scos din tiparele imaginației. Asta nu înseamnă totuși că trebuie să nu existe standarde, dar nici să falsificăm o persoana de dragul fantasmei cu privire la iubire, de fapt măritiș.

Facebook Comments