johanhuizinga

Ce este jocul dintre oameni? Mă gândeam, oare iubirea capătă consistenţă, dacă pot spune aşa, atunci când există un trecut care să o facă să se îmbine cu adevărat în temelia ei sau ea este acel mod prin care două persoane se sorb pur și simplu din priviri, fără adaos, doar joc? Consider că, într-o relaţie, dar şi în viaţa de zi cu zi, important este jocul. Dacă noi nu ne am urca pe culmile copilăriei, atunci totul ar avea o nuanţă morbidă. De aceea, în relaţiile de lungă durată, jocul piere şi, o dată cu el, dansul relației. Iar dansul este totul, dionisiacul. Dacă se transformă în abisul sufocant al plictisului, atunci viața este cu un pas mai aproape de moarte.

Omul nu este om decât prin apelul la joacă. Societatea este o joacă, rolurile asumate sunt niște măști goale, iar seriozitatea este forma cea mai abstractă a prostiei. Într-un fel, Johan Huizinga cu teoria sa a jocului nu a făcut decât să-l ducă pe Nietzsche mai departe. A luat exact cât a trebuit și a dat o formă existenței, dincolo de seriozitatea voinței de putere. Dar asta e chestiunea tehnică a problemei. În fond, cum spunea Huizinga, jocul este mai batrân decât cultura.

Facebook Comments