539794_562106490487216_1186485108_n

Este cea de toate zilele, este posesivă, se construieşte în timp, vine pe parcurs, după câteva întâniri, se concretizează în căsnicii, se lasă cu rezultate, copii, dar şi cu divorţuri, culmea, când apare iubirea genuină, ori când credem că apare şi e doar un moft de moment. Iubirea asta de turmă este fiscalizată de stat, se întocmeşte la notar şi are un aer juridic chiar înainte să ia naştere. „Într-o uniune civila”, într-un „parteneriat domestic”, tot felul de inventii prin care femeile încearcă să legalizeze frica de singuratate. Una e să iubeşti, alta e să fugi de singurătate. În fond, singurătatea nu e un cutremur, eşti chiar tu, nu? Iar la bărbaţii, mimarea iubirii vine prin fuga dintr-o parte-n alta.

Cert e că avem, atunci când ne minţim că iubim, ideea de construcţie, de relaţie, de fundament. În esenţă, tocmai pentru că nu este, nevoie de fundamentare este şi mare. În mod normal, dacă iubeşti, chiar nu mai contează judecata socială, civilă, chiar nu mai există norme, totul este trecut doar prin firul unui romantism care se împarte la doi. În acest sens, tot ce este zgomotos, cu declaraţii, trandafiri, cadouri, naşteri nedorite, intră în logica iubirii de turmă.

„Iubirea” aceasta de turmă nu o văd într-o cheie peiorativă, în fond demografica aşa se umflă. Este ceea ce avem noi ca specie, dar mai ales ca poziţie faţă de natura umană. Puţini au şansa să iubească într-o viaţă. De obicei nu apar în poveşti şi nici nu ies în evidenţă. Ei bine, pentru ei, oricând, o să existe o iubire dintr-alte lumi, străine oilor.

Facebook Comments