539794_562106490487216_1186485108_n

Sa faci pactul cu diavolul şi să uiţi că poţi face lucruri măreţe? Sau să te chinui de nebun în speranţa că o să apară o lumină pe strada ta? Foarte mulţi oameni au impresia că au ales locul de muncă, dar de fapt acesta i-a ales pe ei. Mulţi, deşi erau firi speculative, au intrat în cutie şi au ramas înduplecaţi. Cum sunt foarte mulţi care nu au nicio legătură cu speculaţia filosofică, dar se ţin legaţi cu forţa de o funie egotică. Ştiţi cum e aici? Ca la karaoke! Foarte mulţi aleg să cânte piesele care le plac, deşi nu au voce pentru ele! Mult mai rentabil ar fi să le cânte pe alea pentru care au voce! Cam aşa e şi cu vocaţia, mulţi aleg, condiţionaţi de familie, de prieteni, de prostie, să facă tot felul de lucruri care nu le vin natural. Sigur că prin antrenament poţi să faci şi o maimuţă să cânte la vioară, dar mai vorbim de genuin, mai putem să spunem că am gasit mărimea justă? Nici nu mai contează, ideea e că toţi vor, deci au! În plus, e foarte greu să te cunoşti, e un proces prea anevoios, nu e mai bine să te ţii de un lucru, ca un bou care dă cu capul până reuşeşte? Cacofonia mergea!

Ideea e că se pierde foarte mult. Ce anume? Şansa de a ne apropia de o lume utopică, ideală. Cum ar fi fost dacă toţi care aveam inclinaţii pentru anumite domenii reuşeam să şi profesăm? Eu cred că atunci am fi putut să vorbim de evoluţie în sens tare, până atunci vorbim de o sumă de accidente, de oameni care au impresia că sunt pragmatici, dar care nu sunt deloc, de poeţi care se pierd în calcule încâlcite, de compozitori care pierd timpul la birou, printre hârtii, de profesori care dau cu lopata, de procurori imorali – pentru că da – sunt unele meserii care ar trebui să înseamnă doar morală, în special cele legate de aparatul juridic, dar nu intrăm acum în detalii. De ce vorbim mai exact? De Urmuz, Kafka, Camus, de absurd!

Însă, ceea ce mă doare pe mine ţine de risipă, de faptul că un om la locul potrivit poate să facă lucruri măreţe. Vedeţi voi, un om care nu are înclinaţii naturale spre activitatea desfăşurată poate să exceleze în acel domeniu, dar nu poate să facă lucruri măreţe. Un profesor universitar mediocru, prin antrenament, poate să-şi aducă anumite contribuţii, dar niciodată majore, mereu aşa în acord cu fişa postului. Nu o să scoţi de acolo idei excepţionale transformate în teorii revoluţionare. La fel şi un solist bine antrenat, tot o să apară butaforia, tot o să facă dracul cu ochiul.

Totuşi, cei care cântă piesele lor preferate sunt fericiţi în ignoranţa lor. Pentru ei nu contează mersul lucrurilor, nuanţele, ci mereu faptul că sunt pe scenă alături de cea mai rentabilă minciună. Cine spunea că omul are nevoie de o iluzie să treacă prin viaţă? Nietzsche aici tăia cu sânge rece, mereu spunea că iluziile sunt alimentate tot din fiorul corporalităţii şi că nu e nimic special până la urmă să te rogi la un ideal, tot din mundan îşi extrage seva, deci tot pătat este!

Facebook Comments