Despre omul mizerabil

Nu ştiu câţi din cititorii mei ştiu că, dincolo de viaţa de autor, se ascunde un om foarte pragmatic. Eu am plecat de la premisa heideggeriană că omul este „în prima instanţă şi cel mai adesea în cotidinianitatea sa medie” o oaie, nu e profesor universitar, nu e înţelept. Mai simplu spus, în media noastră suntem nişte barbari, cu probleme concrete, nu existenţiale, de genul cine câştigă diseară meciul nu ştiu care, cât costă cola, ori la ce oră e nu ştiu ce film la cinematograf. Eu am luat această axiomă şi m-am arătat în vulg cu tot ce am avut mai prost, în nici-un caz adecvat. Ştiu că pare o prostie, dar o să colorez un exemplu. Cum ar fi dacă în Ferentari ar apărea unul care ar da citate din Kant? Nu ar fi prea plăcut, nu? E vorba în primul rând de Marketing, nu are sens să vinzi în deşert nisip! Şi măcar de ar fi deşert aici, mă tem că e doar apă clocită.

Cam aşa e şi cu mediul virtual, chiar dacă unii se regăsesc în aforismele mele, în jocurile mele de cuvinte, eu nu am nicio legătură în esenţă cu ceea ce promovez, eu omul. Ceea ce este interesant este că, în acest joc, te trezeşti, mai ales în logica supraomului  postmodern, că orice diletant se găseşte să-ţi dea lecţii. Dar asta este până la urmă ceva asumat şi ţine de oraculul Impersonalului Se. Şi nu o spun ca să mă plâng, ci pentru că este funny, chiar e mişto să vezi, după manual, cum maimuţele se îngrămădesc să facă parte dintr-o logică gândită de un filosof, cercetător, antropolog, ce vreţi! Să nu mai vorbim de infatuare, mai ales la autori de doi bani care se fălesc virtual cu inepţiile pe care le emit. Toate foanfele alea cu blogurile unde „limbajul e pe faţă”, ca să frapeze, toţi bloggerii de tipul „bad boy”, toţi înţelepţii de tipul „Osho” şi aşa mai departe, toţi intră în logica elucubraţiilor promovate de medie prin flecăreală, în niciun caz discurs analitic şi susţinut epistemic.

Tot pe logica omului din turmă este interesant că toţi dau ce au mai bun, bine aproape toţi, îi scoatem pe cei care înţeleg mecanismele de manipulare sociologică şi ştiu ce cum să scrie ca să provoace spaimă şi euforie, trendsettării, ca să folosesc limbajul de speciailitate spurcat pe româneşte. Deci, e interesant de ce, pentru că piaţa este desfacere, se vând sentimente, se vând lupte, se dau iscoade şi se scot la înaintare chiloţi şi ţâţe, totul pentru a demonstra cu ardoare că suntem nişte consumatori de carton.

Facebook Comments