Ca simbol aş vrea inima ta

Un pian ce acoperă cu o singură notă o viaţă întreagă. Dar ce sunt clipele în eternitate? Ce este eternitatea dacă nu este sorbită într-o clipă? Exact ca luciditatea, la fel şi iubirea, nu se consumă în elasticitatea temporalităţii, nu ţine de orar, ci poate doar de un avânt ce ne scapă mereu. Iubirea? Nici nu are cum să se consume dacă nu este pusă în straiele temporalităţii, nu vine mereu de dincolo, din lumi străine, nu apune ca o lumină?

Alergăm o viaţă întreagă după lucruri să le strângem într-o baie cauzală, ne pierdem în detalii, în fiorul lor, dar oare tindem cu adevărat spre ineluctabil, spre ceea ce vine de dincolo, din oraculul lumilor neştiute? Nici nu avem cum să ne prefacem subit în această nebuloasă, nu suntem construiţi să o primim când ne este lumea mai dragă şi nici să câştigăm când batem din palme.

Poate că pierdem mereu încercând să câştigăm un scenariu înfipt cauzal în norme. Poate că de fapt câştigăm, dar cu siguranţă nu avem toţi norocul de a fi atinşi de iubire. Ştiu, e pentru toţi, dar nu toţi sunt pregătiţi să o vadă, să o accepte, să o lase să-i pătrundă! Poate că e mai uşor aşa, în detalii, poate că e mai greu să dansezi cu noema fondului, dar oare ce mai contează, are vreun sens totul, nu este absurdul în fond un pretext de a ne a scote la înaintare trucuri pe care nu suntem pregătiţi să le înţelegem? Poate că viaţa este un pian, iar iubirea doar o notă. Alergăm mereu după ea, dar uităm să ne tălmăcim momentul, clipa, să adulmecăm fiorul serendipităţii, premisele neputinţei, dacă vreţi! Şi tot alergăm, stând pe loc! Şi tot stăm, alergând! Şi ne tot luăm la goană chemarea de a fi întru-devenire!

Facebook Comments