Ludwig_Wittgenstein_by_Ben_Richards

Din start, pentru omul cotidian, „filosoful” este un inadaptat, deci ciudat. Pentru ei, „filosoful” nu poate să facă nimic, aproape că este inapt pragmatic, iar rolul său social se reduce, de obicei, la nişte aforisme scrise pe pereţi. Mai exact, „filosoful” e un fel de poet, rupt de realitate, fără a avea o relevanţă concretă cu piaţa. Cam aşa arată „filosoful” – şi-l pun în ghilimele pentru că e vorba de absolventul de filosofie, nu de filosoful în sine, cu „F” mare – la nivel de vulg.

De ce se întâmplă acest lucru? De ce „filosoful” este văzut ca fiind rupt de orice soi de pragmatism? Ei bine, în primă instanţă, situaţia provine dintr-o amfibologie, filosofia fiind în sine ruptă de orice încătuşare epistemică, ajunge să cadă în obscur. Mai simplu spus, filosofia spre deosebire de ştiinţele tehniciste nu este prinsă de un aparat conceptual. Iar asta – pentru individul din vulg – înseamnă imposibilitate de plasare în piaţă. De aia, noi acum trăim într-o epocă specializată, culmea, de filosofie! Nu poţi să faci drept, antropologie, economie, sociologie, psihologie, să exemplific doar câteva, fără să faci apel la gânditorii care au pus bazele acestor discipline. Orice om de ştiinţă, cu un gram de conştiinţă, recunoaşte lucrul acesta.

În schimb, dintr-o manie egotică, specialiştii închistaţi se vor fi rupt complet de fundamentele filosofice ale disciplinelor pe care, chipurile, le înţeleg. Iar aici ajungem la cea de a doua instanţă– specializarea excesivă. Deci, avem pe de o parte o idee care întreţine obscurul şi plasează filosofia în plasa unor doctrine exotice, iar pe de altă parte avem pretenţia omului de ştiinţă, din piaţă, care îţi vinde certitudini. Şi atunci, omul cotidian, rupt de fundamentele sale reale, o să caute mereu certitudini, nu incertitudini. Astfel, filosofia, la nivel de vulg, aduce incertitudine şi obscur, iar „pragmatismul” ştiinţelor pozitive certitudine şi siguranţă. Evident, în bătălia asta o să câştige mereu certitudinea specialistului.

Cum stau lucrurile în plan real? Stewart Butterfield, co-founder of Flickr, Carly Fiorina, former CEO of Hewlett-Packard, Reid Hoffman, co-founder of LinkedIn, Damon Horowitz, entrepreneur and in-house philosopher at Google, Gerald Levin, former CEO of Time Warner, Inc., Max Palevsky, co-founder of Intel and venture capitalist, Larry Sanger, co-founder of Wikipedia, John Mackey, co-founder and co-CEO of Whole Foods Market, George Soros, investor and philanthropist, Peter Thiel, founder of PayPal, Robert MacNamara, Secretary of Defense and head of the World Bank – şi aici am menţionat doar câţiva din domeniul afacerilor – au studii în filosofie. În plan concret, găseşti poate cele mai mari afaceri ale lumii pe mâinile unor „filosofi”. Doar ştim toţi parabola lui Thales cu presele de măsline, nu?  Există Wikipedia pentru cei interesaţi!

O altă chestiune care mai afectează, dar nu fundamental, absolventul de filosofie ţine de faptul că foarte mulţi diletanţi folosesc Filosofia într-un mod aproape abject. E suficient să te uiţi pe stradă şi vezi afişe care îţi vor da răspunsul la dileme morale „atemporale”, ori care te scot din starea de toropeală şi te aruncă în Nirvana! Şi asta este o industrie în sine, dar nu este definitorie pentru pragmatismul „filosofului.”

Facebook Comments