Despre omul mizerabil

Când ai sosit în gara mea trenul mergea anost în gol, se duce pur şi simplu, aveai impresia că întrece totul cu viteza luminii….Însă, aşa cum se întâmplă în tragediile greceşti, stătea pe loc, nu se mişca deloc, poate că te aştepta, altfel nu ai fi putut să ajungi la el, nu? Totuşi, vezi tu, caruselul nostru dansează şi dacă stăm pe loc, circul are felul lui aparte de a strânge timpul într-un timp mort, dând impresia totuşi că lucrurile curg. E ca lira lui Heraclit şi corzile în ordinea lor  -până-n momentul când se rupe una şi conştientizezi că de fapt starea de ordine era dezordinea, haosul, devenirea, mişcarea. Aşa e circul în lumea presupus ordonată. Ai o zebră în mijlocul citadinului. Ai un leu, o girafă, iar ca totul să fie complet, un clovn care îţi râde în nas. Cu ce am greşit noi să suportăm toate astea? Sau de fapt în marea ordine generală dansează entropia care ne face cu ochiul de fiecare dată când ne este lumea mai dragă? Cum spunea George Carlin, „când am aflat că toate lucrurile duc spre pieire, m-am bucurat, nu neapărat profesional” – deci făcând apologia entropiei conştientiza de fapt deşertul care ne face cu ochiul de fiecare dată când suntem mai siguri pe noi. E Platon, până la urmă, toate lucrurile se corup. Şi bine că se întâmpla asta, ar spune Carlin!

Facebook Comments