Rise-of-the-Planet-of-the-007

Lupta omului dintotdeauna a fost legată de statut, de modul de poziţionare, de reflectare, de cum este privit de ceilalţi. Miza nu a fost practic cu sine însuşi, ci cu ceilalţi. În esenţă, pentru om, mai ales cel actual, „despre mine” înseamnă „despre ceilalţi”. Mai precis, cum mă văd ceilalţi. Stima de sine! Acolo e totul, nu? Ei bine, după cum spuneam într-un aforism, cei care ies din turmă îşi doresc –paradoxal – să revină în turmă. De ce? Pentru că au nevoi mundane. În primă instanţă, cum arată amicul Heidegger, sunt în turmă, nu stau într-un ocol ontologic servind prăjituri metafizice. Şi atunci, dacă excepţionalul sare din turmă, o face pur şi simplu, asta e “diferenţa”, nu pentru că îşi propune, e pur şi simplu, se vede cu ochiul liber.

În partea cealaltă, unde pute a mediocritate, sigur că „Diferenţa” devine scop în sine. Toate devizele de genul „Încercă să fii altfel” sunt, în ipostaza lor cea mai banală, o formă exagerată de gregaritate, o răstălmăcire a nimicului. Aş putea să folosesc o metaforă mai puţin elegantă, dar o bănuiţi, e cu frişcă! Deci, pe logica stimei de sine şi cel mai sterp pion din turmă simte nevoia, câteodată, să iasă din turmă. Şi o face, aşa cum poate, prin apelul la produs. Mai mult nu-l duce capul.

Însă, frumuseţea este următoarea – nu cei care tind să iasă în evidenţă sunt cu adevărat autentici, mai degrabă cei care fac eforturi să coboare pe Pământ, acolo e miza. Vedeţi, un compozitor, scriitor, artist desăvârşit – trece dincolo, face pasul într-o lume ascunsă oilor. Problema lui, într-un fel, este să fie banal, să fie înţeles de ceilalţi, nu să iasă din normă, pentru că oricum o face! Şi când e înţeles, de obicei, e prea târziu.

Facebook Comments