5083_107589556472_3273188_n

Şi nici măcar atunci! Ştiţi cum suntem noi? Suficient de creduli în idealuri măreţe, suficient de găunoşi pentru a ne dori suferinţa pe chipul celorlalţi. Asta e „trestia” lui Pascal, după cum bate vântul, aşa e omul. Mă gândeam la Heidegger şi la modul de conştientizare a „ustensilităţii” produsului. Spune el, Dasein-ul vede cu adevărat un lucru abia atunci când acela se strică. Extrapolând, putem spune, omul ajunge să conştientizeze cu adevărat pe celălalt când acesta crapă, până atunci totul e perfect! Cum a fost isteria după moartea lui Michael Jackson? Până atunci, pedofilul!

Trecând de partea de retorică morală şi ajungând la antropologie şi Desmond Morris, este într-un fel normal să fie vorba de Homo homini lupus est (Omul este lup pentru om). Ori maimuţă, dacă ne gândim la cărţile autorului! Totodată, barbaria nu ar fi rentabilă dacă nu ar exista nişte creduli, iar aceştia chiar există! Mai simplu spus, dacă nu ar fi idealişti, lupii nu ar putea să pară mieluşei, să se arate cu ştaif şi ecuson – deci au nevoie de masă manipulabilă, de indivizi suficient de inteligenţi să creadă în idealuri frumoase. Şi cum spuneam – idealiştii mor mereu primii, nu? După care toţi îi laudă în timp ce scrâşnesc din dinţi de fericire că au mai urcat un loc pe scara evoluţiei tribale!

 Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit.  Constantin Noica, Jurnal de idei

Facebook Comments