0605_220021

Oamenii au tendinţa să pună etichete, vai cât nu-mi place sintagma asta, dar trebuie să o folosesc, aşa se înţelege cel mai uşor. Deci, cum spuneam, punem etichete, dar o facem dinspre noi, adică…după cum ne duce capul. Iar eu, într-un fel învârtindu-mă în lumea nuanţelor, am început să o iau razna când văd că sunt în „cutare fel”.

Ţin minte, la un interviu, acum câţiva ani, unul mă caracteriza prin faptul că folosesc „neologisme”, deşi eu aşa gândeam în mod normal. Ştiu că nu are sens să te duci în Ferentari să dai citate din Kant, nu sunt genul, dar îmi mai scapă, nu am cum, oricum eu consider că limbajul meu este foarte jos, mult prea jos faţă de cum gândesc. Şi asta pentru că oamenii mă judecă, nu-şi imaginează că poate chiar aşa gândesc. Şi uite că, dintr-o dată, descopăr că folosesc „neologisme”, că sunt „complicat”, ori că sunt cu „nasul pe sus”.

Şi atunci, singura soluţie, venită pe filieră empirică, evident, a fost să las tonul cât mai jos, să nu mai vorbesc şi nici să mai gândesc cu voce tare, altfel totul s-ar putea pierde în câteva secunde. Şi e normal, cum ar fi ca un medic să vorbească numai în termeni specifici domeniului? Sau matematicianul? Nu ar fi normal, nu? Aşa e, însă filosofia are darul de a se lega mereu de viaţă, de a se infiltra peste tot, nu poţi să o ascunzi, să-i iei miezul, să o corupi… pur şi simplu. Totuşi, tocmai ca să evit partea cu îngâmfarea – care vine ce-i drept din ignoranţa celor care pun etichete – sunt cât se poate de umil. Dar nu o fac forţat…să nu se înţeleagă greşit, ci pur şi simplu, cu timpul, am ajuns să-mi sortez partenerii de discuţie în funcţie de interes, adică să nu mai amestec lucrurile. Sigur că, defect profesional, să nu uităm, mai scapă câte o idee…într-un mediu ostil ei, dar e normal…sunt om, nu?

Şi totuşi….sunt robot pentru cei care mă critică. Nu am voie să „greşesc”, iar orice nimic este ridicat la rang de prăpastie dacă vine dinspre mine, şi asta pentru că pretenţiile sunt mereu altele. Dar nu e ca şi cum eu nu aş fi perfecţionist, sub masca aceasta de Columbo rătutit zace un creier destul de interesant, păcat că se pierde pe drum, ca să se mascheze pentru nişte ignoranţi care dau cu biciul că ei nu au deschis o carte. Şi păcat că trăim în lumea lor… dar Platon o ştia dintotdeauna cu Mitul Peşterii, ce zic eu aici?

Facebook Comments