23venice2010_236r

(Fragment)

Am compus din mâinile lor atingeri perfecte, am văzut prin ochii lor, am alergat cu picioarele lor şi am luptat mereu pentru o noemă ce tinde să fie dincolo de mine. Dar la sfârşit…suntem doar noi doi. Sfârşitul nu e niciodată al lor, ci al nostru, ne aparţine, este înscris în hăul nostru din ziua în care am hotărât să ne întâlnim. Cred că am fugit tot timpul unul de altul, fără să ne întrebăm cu adevărat ce ar putea să fie viaţa asta nenorocită fără să fim împreună. Totuşi, de ce nu luăm magia jocului la mişto? De ce nu devenim serioşi în chipul destinului nostru? Nu e aşa de greu, nu?

Mai ţii minte cum ne ascundeam de lume? Nimeni nu a ştiut niciodată de noi, în fond nici nu ar fi trebuit să ştie, era suficient să ne ştim noi, să ne privim noi, doar noi… şi să-i lăsăm pe alţii să ne spurce. Mai bine să fiu singur în turmă decât să pierd nobleţea jocului nostru! Tu ai fost în fond singura care a ştiut să se joace cu mine, toate au mimat, diletante într-ale vicleşugurilor. Toate sunt bărbate acum, toate sunt mai mult decât sunt, poate nimic? Tu nu ai fost niciodată aşa, nu ai vrut să-ţi ascunzi vulnerabilitatea într-un pumn, nu aveai de ce, era suficient să zâmbeşti la mine şi totul se schimba. Câştigai foarte uşor aşa, iar eu pierdeam mereu frumos.

Iar ei? Să fim serioşi? Ai fi putut să trăieşti ce ai trăit cu mine? Niciodată! Ştim amândoi asta! Sunt mult prea bolovani ca să-ţi sucească sufletul, să-l dărâme şi totuşi să-l facă să cerşească a durere. În masochismul tău ai trăit mai mult decât o mie de muritoare şi ai simţit până la stele. În fond, nu ar vrea oare ei să ne strice idila nocturnă, să o toarne într-un pat şi să o violeze cu barbaria lor? Lasă-i pe ei să le întâlnească pe ele. Cu siguranţă or să schiţeze vieţi banale, frumoase în felul lor, găunoase în esenţa lor. În final, suntem doar noi doi….draga mea.

Facebook Comments