Când este o femeie frumoasă?

Ştiţi voi, există foarte multe fete care se scălămbăie, au impresia că, în felul acesta, păstrează ceva din puritatea şi naturaleţea copilăriei, cică atrage…mă rog! Acum, dacă stăm să ne gândim, unele lucruri chiar nu se pupă, cum ar fi, de exemplu, că mi-a venit acum în minte, o tipă care pozează goală pe Facebook şi deasupra pozei se întreabă “filosofic” dacă sufletul există? E ilar, nu? Nu poţi să pui nişte frişcă deasupra rahatului şi să te întrebi retoric, existenţial, dacă gustul s-a schimbat, nu merge, nu? Ei bine, multe fac aşa. Şi probabil mulţi fac la fel. De fapt, bărbaţii rămân copii toată viaţa; e suficient să-i vezi cât sunt de fericiţi cu maşinile pe care le au, cum cântă în cor pe stadion, cum…, ideea e că suntem obişnuiţi.

În schimb, femeile pretind mereu că sunt mai mult decât sunt, iar asta vine încă din vremurile fragede ale copilăriei când rostul nostru ca oameni este ghidat de mame. Sigur există taţi, însă mamele au un statut aparte. Pentru un bărbat, în mintea lui, niciodată o femeie nu o să fie capabilă de atrocităţile pe care le poate face un bărbat. Însă, evident, nu înseamnă că lucrurile nu pot sta aşa!

De aia, pe această logică, dacă te uiţi la o femeie că scuipă pe stadion ai tendinţa, conform logicii de mai sus, să o vezi mult mai grobian decât este. Şi asta pentru că de la un bărbat te aştepţi să râgâie şi să fie porc, însă de la o femeie aproape niciodată. Atenţie, astea sunt lucruri cu care operăm în subsidiar, nu le punem aşa pe tapet, nu le spunem tocmai cu voce tare în viaţa de zi cu zi, însă în cărţi…de la Nietzsche la Freud şi nu numai.. găseşti tot ce vrei.

Revenind, totuşi, mie nu-mi plac fetiţele care au uitat că este timpul să se maturizeze. Şi aici intră şi „maturizatele” care au impresia că, dacă îşi schimbă culoarea părului, automat, ca prin minune, se schimbă şi nuanţa creierului, iar neuronii rămân în stare incipientă. Nu se întâmplă asta, dragele mele. Nu mă  excită nici maimuţăriile şi fandoselile menite, chipurile, să întreţină jocul şi ele să pară interesante. Nici asta nu merge! Şi ştiţi de ce? Păi, dacă nu te maturizezi cu adevărat, nu ai cum să te maimuţăreşti cu adevărat, să faci pasul, să te joci cu adevărat, rămâi la stadiul de maimuţă care se pierde pe drum, exact ca un copil care fuge în faţa maşinii. Şi tot aşa, nu ai nici cum să fii misterioasă, pentru că Lolita nu este pentru toţi, unii nu înţeleg.

Ce încerc să spun – că jocul seducţiei se poate face doar dacă eşti suficient de inteligent, abia atunci ai cum să te joci cu adevărat. Dacă eşti crud, dacă rămâi crud, ba chiar mizezi pe asta, atunci nu rămâne decât încercarea de a schimba dezastrul, de a pune frişcă peste rahat turcesc.

Facebook Comments