Rise-of-the-Planet-of-the-007

Trăim într-un trib mai mare, ar spune Desmond Morris, un trib cu reguli aproape simetrice cu cele din trecut, numai că acum le-am pus într-o notă digerabilă şi le-am dat nişte înţelesuri comune, specifice, mai precis, normei comune. Problema totuşi cu umanitatea, cu tribul Pământ este că suntem aşa de mulţi, încât cu greu să ajungem să ne vedem “faţă la faţă”. Şi ce am reuşit să realizăm, mai ales cu tehnica? Să găsim mijloace tehnice de comunicare menite a substitui nevoia de confirmare factuală!

Mai precis, şeful tribului, într-o comunitate tribală de 50-60 de indivizii, avea şansa să-i cunoască pe toţi personal. În acest fel, toţi ştiau cine este conducătorul, iar acesta ştia cine sunt slujitorii. Ei bine, într-un oraş, într-un super-oraş postmodern, unde comunitatea depăşeşte ordinul milioanelor de indivizi, mai greu să se realizeze contactul direct. Soluţia? Radioul, televizorul, internetul, telefonul – practic suita tehnică menită să pună în valoare comunicarea genuină.

Numai că, odată cu acapararea tehnică, apare şi pretenţia de preţiozitate, de venerare a mijloacelor, omul devenind, în acest sens, un mijloc pentru instrument. Este o întoarcere hermeneutică în care ontologicul primar, barbar, este redus la o redută ontică. În acest sens, valorile specifice comuniunii dispar sub pretenţia exagerată a progresului. Dar despre asta am tot discutat.

Mai interesant este, totuşi, să înţelegem că, deşi mijloacele tehnice au evoluat, noi ca specie, în ansamblu, avem în continuare aceleaşi apucături barbare. Comunitatea, chiar dacă este imensă, tot are nevoie să se închine la un lider, aici  intrând politicul pe fir, dacă e vorba de spirit, atunci avem liderii spirituali, de la culte oculte la religii de tot felul.  Mai simplu spus, animalul social al lui Aristotel este în agora, dar pentru că nu are capacitatea psihosomatică să interacţioneze cu toţi participanţii la viaţa socială, inventează tot felul de mijloace care să-i faciliteze şi să-i uşureze voinţa de socializare.

Însă, vedeţi voi, mitul supraomului deja a fost depăşit. Comunitatea este mult prea numeroasă, bombastică, artificial creionată, să mai păstreze intact contactul, genuinul său, nu are cum…în fond, inclusiv arhitectura cultivă autismul social, iar reţelele sociale, menite a sprijini comunicarea autentică, nu fac decât să ne rupă şi mai mult de noi. Culmea, încercăm să ajungem la noi, dar de fapt ne îndepărtăm de noi.

Facebook Comments