facebook-logo

Acum mulţi ani, înainte să fie aşa de popular Facebook-ul, vorbeam cu diverşi indivizi din Second Life şi încercam să înţeleg ce-i atrage, ce îi face să rămână captivi jocului. Pentru cei care nu ştiu, Second Life este un fel de Facebook, dar presupune o transpunere şi mai mare, o dedublare, de aia vorbim de o altă faţă a individului. Şi evident, pe această logică, se legau prietenii în funcţie de interese, de la filosofie până la subiecte tabu, totul era şi este permis. De ce intrau oamenii aici? Pentru că puteau să se rupă de viaţa reală şi să trăiască, practic, toate fanteziile pe care nu le-ar fi „trăit” în mod normal în viaţa reală.

Sigur că noema e simplă – de ce să nu încerci să faci totul în lumea reală, de ce să apelezi la astfel de trucuri? Din comoditate! Ştiu, răspunsul e banal, dar asta nu înseamnă că nu vine din ghearele adevărului. Să ne gândim, extrapolând la Facebook, câţi dau „Going” la un eveniment şi câţi vin cu adevărat? Câţi mai ies din casă? Dacă stima de sine îşi culege roadele din mediul virtual, atunci mediul real se transformă într-un mijloc al mediului virtual. Practic, polii se inversează. Trăieşti pentru mediul virtual şi nu în lumea reală.

Consecinţele? Pot fi exprimate franc printr-un exemplu – a fost un caz, nu mai ţin minte în ce ţară, în care o familie hrănea un bebeluş virtual, într-un joc, în timp ce copilul lor, abia născut, a murit de foame. Asta e realitatea – ajungi să trăieşti în acord cu viaţa virtuală, iar consecinţele pot fi extrem de dure în lumea reală. Până nu o să ajungem ca, în Matrix, să avem creierele în cuve, să fim cu totul aruncaţi în maşini, nu o să putem să ne desprindem de consecinţele din viaţa reală. Nu avem cum! Dar putem să aşteptăm, am o presimţire aşa… că o să ajungem să „trăim” cu totul în virtual, trebuie doar să mai avem puţină răbdare, oricum o facem!

Facebook Comments