Dragostea iubirii

Nu poţi să mă iubeşti dacă nu renunţi la o parte din tine, oricât de mică ar fi, mai ales dacă te agăţi cu nesaţ de ea, dacă nu vrei să înţelegi că nimeni nu-ţi fură viaţa, ci inima! Nu e aşa periculos, poate că e alunecos, dar cel puţin simţi că trăieşti. Vezi tu, să butonezi telefonul, să mergi pe stradă, să cumperi lucruri, să ai impresia că faci ceva, asta nu e viaţă, e amăgire, e miros de colivă cu frişcă. Dacă nu înţelegi asta, atunci o să dansezi cu funestul amăgirii tale toată viaţa, o să-ţi ascunzi toată puzderia de posibilităţi de a fi om, de a fi în acord cu inima ta, nu cu morbidul putrefacţiei. Te vinzi, e uşor, ştiu, dar oare are rost? În fond, valorile nu trebuie să fie în acord cu norma care te desfiinţează, trebuie să fie în acord cu dansul care te aclamă pe scenă, nu în umbră, în cabina confortului, unde ai impresia că trăieşti, dar de fapt te amăgeşti. Şi e uşor, e comod, e al dracului de comod, dar asta nu înseamnă că e…

Facebook Comments