DSCN9544r

Nu ştiu câţi au curajul să treacă prin vieţile altora. O pot face mental, îşi pot imagina că pot atinge un crâmpei din vieţile celorlalţi, dar nimeni nu-şi asumă curajul până la capăt. Dacă te plimbi prin vieţile oamenilor, ajungi să înţelegi că nu eşti ultimul pe lume, că, într-un fel sau altul, temerile tale sunt şi ale lor, numai că unii nu ştiu cum să se descurce, iar o alţii o fac destul de bine. Şi uite aşa, te plimbi, fugi de ceea ce crezi că este eşec în viaţa ta, îţi asumi un discurs care te depăşeşte şi arunci povara pe scenariul alterităţii. Este şi uşor, presiunea nu-ţi mai aparţine în totalitate, centrul de greutate nu se mai mută subit pe tine, se duce într-un spaţiu străin, tinde spre dilatare, iar într-un final spre volatilizare.

Ne pierdem adesea în nimicuri pentru a petrece viaţa la modul cel mai anost. Am conturat deja un plan de desfacere, avem deja toate pârghiile cotidiene să ne minţim, în fond nu asta facem mereu, nu ne minţim la tot pasul, nu ne întindem capcane ca să suportăm povara existenţei, apăsarea? Unii aleg desfrâul alegerilor, alţii al castităţii, dar toţi îşi ascut tentaţia de a se lepăda de ceea ce reprezintă şi sunt. Eu sunt nimic!

Facebook Comments