download

Tzvetan Todorov spunea că totul se învârte în jurul stimei de sine, adică omul se poziţionează în spaţiul unui formalism de tipul superioritate – inferioritate. Aşadar, omul actual, mai ales sprijinit de reţelele virtuale, are toate pârghiile necesare să devină un mitoman prin definiţie. Şi nu e vorba aici doar de natura umană, ci şi de faptul că aceste reţele sunt construite de oameni care ştiu cum să întreţină trucul social. Deci, avem pe de o parte o nevoie ghidată din interior de a ne umfla ego-ul, iar pe de altă parte companii care mizează pe asta şi plusează în acest sens, creând produsele specifice pentru fiecare. O complementaritate păguboasă, aş spune.

Să ne gândim atunci, după caz, ce rezultă? Dacă unul are creier, îşi expune inteligenţa, capacitatea de analiză. Dacă unul arată bine, corpul. Dacă una are sânii mari, sânii. Dacă alta are fundul mare, fundul. Dacă are şi sânii şi fundul, ambele. Altul, luxul. Cu alte cuvinte, vanitatea prin excelenţă. Există, în acest sens, diferenţe de grad specifice fiecărui individ. Mai simplu spus, fiecare cu ce poate.

Nu numai că tehnica rupe relaţiile dintre noi, dar ne înstrăinează cu adevărat de tot ce înseamnă cutremur uman, fiinţă…cu alte cuvinte. Idealizarea, fantasticul, conturarea iluziilor – toate aceste trucuri întreţin în primul rând o îndepărtare de ceea ce suntem. Şi nu numai că nu putem să ajungem la noi, dar şi ne construim bariere ineluctabile.

Astfel, mitomania devine, în goana după „stimă de sine”, boala, dar şi mijlocul prin care individul actual se pune în scenă. Fiecare cum poate. Unul este agent secret, pe Facebook, altul este model. Tot aşa, avem cântăreţi, compozitori, creatori de artă, freelanceri (şomeri) şi aşa mai departe. Cei care nu au bani, se spune că au „negative cash flow”, ori „buget restrâns”. Este o lume a eufemismelor prin care orice individ banal devine ideal.

Boala postmodernismului, dacă putem să o numim aşa, este monumentalizarea individului din turmă. Fiecare pe logica relativismului cultural are impresia că este Dumnezeu. În acest sens, nimeni nu mai vorbeşte cu nimeni, toţi sunt autişti, au impresia că le ştiu pe toate, că răspunsurile oricum sunt relative, dar în acelaşi timp doar certitudinile lor sunt valabile! Este aporia în deplină visceralitate, întreţinută de companii, adulată de naivi care fac apel la produs, crezând astfel că ies din turmă.

Facebook Comments