two-birds

Postmodernismul e interesant pentru că întoarce mersul istoriei cu fundul în sus. Trăim vremuri de maximă intensitate, am spune, unde totul trebuie să fie exagerat, la limită… diferit. Aşa se face că tot ce iese din starea naturală devine în sine, pe logica rarităţii, un bun moral, mai precis economic. Şi cum tot ce ţine de morală e de fapt pecuniar, atunci şi oamenii, în calea izbăvirii lor sociale, încearcă să se adapteze logicii care spune că sunt minunaţi dacă sunt altfel.

Pe această logică, apare femeia bărbat, unde tot ce ţine de grobianul masculului este preluat, fără prea multe bătăi de cap, de firavul feminităţii. Să nu se înţeleagă totuşi că unele activităţi îi sunt interzise femeii, nu despre asta vorbim, ci despre faptul că „barbarizarea femeii” presupune transformarea femeii în bărbat, de obicei prin preluarea unor gesturi înrudite cu grotescul. În străinătate, în ţările care au atins un grad de civilizaţie, „femeile bărbat” sunt peste tot. Aproape că nu mai există diferenţe, culmea, în goană după diferenţiere! Este ceea ce româncele numesc, mai ales când văd pe afară, „o lipsă de feminitate”.

Pe de altă parte avem bărbaţii, metro-sexuali, cu sprâncene trase la indigo, parcă scoşi dintr-un pliant cu păpuşi Barbie. Când te uiţi la ei, te uiţi de fapt la plastic, nu mai vezi nimic animal, totu-i planificat, inclusiv şuviţele, după caz, care cad „obraznic” peste ochi. Vai şi amar!

Şi acestea sunt doar două cazuri, însă pe logica diferenţierii exagerate mai avem şi femeile păpuşă, bărbaţii gorilă, nespălaţi şi bărboşi, cam tot ce iese în evidenţă prin excentricitate, căci, aşa cum am spus la început, postmodernismul îşi permite să întoarcă scara valorilor cu fundu-n sus. Şi asta pentru că deja toate încercările istorice au fost făcute, am avut hipioţi, raperi, rockeri, tot felul de modalităţi de a ieşi din turmă, iar acum avem combinări de N luate câte K, aproape matematic…am spune, unde tot ce iese din matcă devine în sine o valoare morală.

Facebook Comments