rafael13

Nu sunt primul care emite acest gând, însă ţin, oarecum, să-l aşez în spaţiul autohton, trecând totuşi prin câteva perspective de ansamblu. Astfel, sucombarea filosofiei a început încă din modernitate, când locul i-a fost luat de tot ce înseamnă ştiinţe pozitive. De acolo au luate naştere, mai departe, tot ce ţine de psihologii de carton, antropologie, sociologie, economie. Să nu mai vorbim că, la începuturi, „filosofia primă” era o formă de „mirare” care a făcut posibilă ştiinţa din zilele noastre. Dar asta e o altă discuţie.

Cert e că filosofia a început să incomodeze, chiar mai mult decât o făcea în vremea lui Socrate, care ştim cum toţii cum a sfârşit!? Chiar de atunci, deşi era mamă a ştiinţelor, s-a transformat într-o mamă a răniţilor – iar disciplinele pe măsură ce-şi conturau traseul epistemic, se uitau cu ură înapoi. Totodată, oamenii cu influenţă! Deci, avem pe de o parte ştiinţe care pretind că sunt autosuficiente, iar pe de altă, conducători, politicieni autosuficienţi – de unde problema cu filosofia, era singura care nu-şi propunea să fie bătută în cuie!

Şi atunci, ajungem în zilele noastre, unde filosofia este trecută în Universităţile din State la picioarele unor departamente de matematică, fizică, logică, ştiinţe economice, politice. Să nu mai vorbim de şcoli de tradiţie din Europa care se închid! În România, mai există o singură Facultate de Filosofie, cea din Bucureşti, restul sunt metamorfozate în departamente pe la diverse facultăţi.

Deci, avem de a face cu o situaţie interesantă – filosofia care a născut ştiinţa actuală, devine doar un rest, un departament, un prilej de a fi încuiată cu uşa, în taină, lăsată să moară. De ce se întâmplă asta? Cum ar putea să incomodeze ceva ce ar trebui să deschidă uşi, nu să închidă porţi?

În primul rând, din vanitatea oamenilor de „ştiinţă” care pretind că deţin adevăruri incontestabile. E suficient aici să ne gândim la Sam Harris care derivă norme morale din axiome „ştiinţifice”.  Sau cum spunea Hannah Arendt despre consilierii din spaţiul politic – se chinuiau să vină cu tot felul de formule ca să pară mai interesanţi.

Deci, într-un prim caz, filosofia moare îngropată de Academie. Lumea post-modernă este atât de auto-suficientă încât orice soi de speculaţie filosofică sperie. Şi atunci este mult mai uşor să o mascăm sub antropologie, psihologie, etică în afaceri, tot  felul de ştiinţe care mai de care bătute în cuie.

O alta? E simplă! Vine din vreme lui Socrate şi ţine de veşnica problemă pe care o are „omul cu influenţă” cu nebunul care-i face pe oameni să gândească. Filosofia deschide, nu închide, aşa cum o face orice altă „ştiinţă”, nu îngustează, nu te limitează la un aparat conceptual, nu te leagă la ochi! Ceea ce este destul de frustrant pentru oamenii cu influenţă care au nevoie de turme obediente. Şi aici este excelent George Orwell şi Ferma Animalelor, când oile erau luate într-o parte să înveţe un nou cântec!

Punctul de legătură? Universităţile sunt finanţate de oameni influenţi. Mai precis, anumite programe de cercetare sunt sponsorizate de oameni influenţi. Oare ce rezultă de aici? Nu e aşa de complicat! De ce ar avea nevoie o companie ca oamenii să înţeleagă cum sunt manipulaţi? De ce ar avea nevoie autoritatea până la urmă să fie zdruncinată? În plus, vanitatea omului de ştiinţă, cum să fie pusă la îndoială? Şi uite aşa, avem o pactizare, coabitare, ne facem că deschidem frunţi, dar de fapt închidem!

Educaţia, în acest sens, este un fel de maşină Orwelliană prin care indivizii sunt închişi, legaţi, dar lăsaţi să creadă că deţin răspunsuri. Nimic nu este, în aceşti termeni, lăsat în spaţiul entropiei, totul este controlat, cum bine spune Habermas despre spaţiul public. Şi nu e vorba numai de ştiri, emisiuni, „pâine şi circ”, e vorba de manuale, cărţi de propagandă transformate în evanghelii, tiranii, dar cu pretenţia că sunt întemeiate epistemic!

Ce rezultă? O falsă bătălie întrei atei şi religioşi. Pe de o parte, ateii pretind că prin ştiinţă pot să atingă culmile iraţionalului, dincolo de „raţiunea pură”, a la Kant, iar pe de altă parte credincioşii simt că sunt mai aproape de noumenal dacă nu pun nimic la îndoială. Evident, toţi, în termenii de faţă, se roagă la aceleaşi icoane, însă în limbaje diferite. Nu intrăm în detalii.

Cine pierde? Noi! Pentru că suntem călcaţi în picioare şi nici nu simţim. Suntem aşa de bulversaţi de tot ce înseamnă relativism cultural, încât orice crimă devine întemeiată dacă apare un statistician care o confirmă „moral”. În acest fel, „Mitul Peşterii” rămâne în continuare actual şi demn de a fi pus pe foc! Şi aşa, nu ajută la nimic!

Dacă totul este ştiinţă, atunci nimic nu este credinţă. Dacă totul este credinţă, atunci nimic nu este ştiinţă! Iar din câte se pare, nu există nici un soi de legătură. De aia avem crime justificate „teologic”, războaie stimulate, întreţinute tehnologic, pentru că nu există un câmp comun. Aici ar fi trebuit să existe eticul, dar acesta a fost deja amendat de cultura instituţională a codurilor deontologice, deci şi-a pierdut valenţa fundamentală, ontologică, a fost transformat în ontic, în mijloc de propagandă.

Moartea filosofiei este atunci firească. Toţi studenţii inteligenţi, ştiu, dacă urmăresc limbajul anost al pedanteriei pe care o livrează profesorii orwellieni, că după un anumit punct, după o anumită încăierare epistemică, nu mai pot să găsească răspunsuri suficiente în domeniul respectiv. Toţi ştiu, puţini însă, că fără filosofie nu pot merge mai departe. Păcat, totuşi, că se strâng rândurile!

Facebook Comments