Mereu am spus că lumea este condusă de nebuni, de artişti, de creatori. Restul? Sunt doar turme avide. Rolul lor? Să condamne şi să judece. Şi asta pentru că totul este mai uşor de pe margine.

Nu o să pot înţelege niciodată invidia, ura faţă de tot ce iese din medie şi dă suflu. Frumosul omului inteligent este pătat cu orice ocazie. Scenarii, practici prin care ego-ul este scos la înaintare, orice, dar mai puţin deschidere către nou, înţelepciune şi sens. Acum, poate că şi pretenţiile mele sunt exagerate, dar fără ele am putea să trecem dincolo de egocentrism? Fără să ne forţăm un pic umanitatea din noi, am reuşi să înţelegem că este doar un pas până la crimă?

Cel mai trist este că oamenii omoară, iar pe urmă regretă. Toţi judecă, sunt judecători, deţin norme ştiute numai de ei, cutume scoase din joben, soluţii crescânde şi avide de dispreţ. În acest fel, flecăreala se întreţine, iar iluzia bestiei de rând devine notabilă, are impresia că face ceva cu adevărat noumenal. În fond, ce poate să facă decât să vorbească?

Facebook Comments