Portretul omului contemporan. Barbarul

Am un prieten care, de când îl ştiu, îşi trăieşte viaţa sufletească în medie. Niciodată, dar niciodată, nu este implicat. Niciodată, dar niciodată, nu este cu nimeni. Şi de multe ori, am impresia că stă pe loc. În timp ce unii îşi taie venele, suferinţe, tot tacâmul, el îşi duce viaţa liniară până la capăt. Ce-i drept, deşi nu recunoaşte, undeva, în toată matematizarea asta, caută entropia. De fapt, caută să fie om.

Însă, dacă stai să te gândeşti, nu e mai uşor aşa? Nu e oare mult mai simplu să nu te mai implici deloc? În fapt, oare spre ce tindem? Nu spre barbarie tehnică, cum bine spunea Alexandru Dragomir? Iar asta ce înseamnă? Că toate sentimentele vor fi trecute prin filtrul unei raţiuni exagerate.

Am construit limbaje de programare ca să ne ascundem sufletul. Am conturat reţele psihologice prin care ne retuşăm un chip, cică o personalitate, bătută în cuie, iar de acolo nu facem decât să extragem rezultate, să extrapolăm. Gândiţi-vă acum, să extrapolezi matematic în funcţie de proiecţia pe care o ai cu privire la persoana avută în cauză! În cauză? Da! Pentru că e doar exerciţiu rece, nu iubire, nu sentiment şi tremur.

Dragostea este doar sex. Pui în aplicare maşina din tine, nu instinctul şi deşertul. Plăcerea se transformă subit în egoism, iar de acolo, în travaliu robotic. Dragostea astfel îşi pierde statutul, devine goală, iar sexul o înlocuieşte matematic în scara valorilor.  Este, aşa cum o arată Mark Helprin în Digital barbarism, butaforie: „Nu mai avem soţi sau soţii, ci parteneri de viaţă. Nu ne mai îndrăgostim, avem o relaţie, şi nu cu o fată sau un băiat, un bărbat sau o femeie, ci cu perechea noastră (significant other). O întrebare ţinând de un sex ori de celălalt este acum o problemă relevantă pentru un gen sau altul. Şi nu bem apă, ci, mai degrabă, în imitarea instrucţiunilor de laborator, ori a manualelor unor maşinării, ne hidratăm. Pentru frumuseţe, limba are drept busolă inima. În imitarea vorbei-maşinii – pe atât de îndepărtată de rădăcina şi splendoarea limbii pe cât este posibil fără a se transforma în mormăit – aceasta a fost lăsată în urmă să moară.”

Prietenul meu? Trăieşte în medie, iar media nu te lasă să urci, nici să cobori. În medie, Procust îţi taie gâtul sau picioarele, depinde doar de moft. În cazul nostru, sufletul. Dacă eşti în medie nu ai cum să fii excepţional, dar nici nu ai cum să pierzi. Acum, depinde ce alegi, să joci cu Zeii, ori să te închini la ei?

Facebook Comments