Dacă nu ar mai exista bani, lumea s-ar îndrepta spre o direcţie genuină, ar înţelege că nu banii sunt scopul, ci mijlocul de a ajunge la scop, care este non-material. Dacă totul este bani, atunci de ce zâmbetul nu costă nimic? Dacă totul este bani, atunci de ce mai cerem respect, onestitate, încredere de la oamenii de lângă noi? Nu sunt suficiente contractele? Nu ţin loc de inimă?

Ştiu, idealism, dar dacă nu ar exista bani, poate că iubirea nu ar mai fi la colţ de stradă, ca substitut pentru o chirie, ori o bucată de carne, nu ar mai fi prostituţie rafinată, ci ar fi în sine şi pentru sine, nu ar mai fi orgoliu, derâdere şi dispreţ faţă de tot ce înseamnă morală.

Ne-am transformat în materie, benzină şi carton. Ne plimbăm în maşini, trecem unii pe lângă alţii, suntem muţi, iar dialogul este între surzi. Ne ascultăm pe noi, suntem emiţători, nu receptori, ne măgulim ispita de a da cu zarul, atât şi nimic mai mult. Şi asta pentru că valorile morale sunt doar pecuniare.

Asociem banul cu datoria morală, asta da crimă, credem că banul spune ceva despre om, despre felul său de a fi, despre prezenţa sa în spaţiul eticului şi, uite aşa, ne sucombăm orice şansă de a ajunge la noi.

Facebook Comments