Ca simbol aş vrea inima ta

Eşti tot ce respir, chiar şi atunci când mă sufoc. Eşti foc, eşti drum de nedescris şi pus în cuvinte. Dacă nuanţele ar fi strânse într-un pahar cu apă, atunci tu ai fi acolo. Ai fost, mereu ai fost, chiar şi atunci când eu nu am fost. Şi uite aşa, am fost prea prost să te văd. Erai în faţa mea şi mă uitam prin tine, credeam că fericirea e mereu dincolo, nu puteam să-mi dau seama de ceea ce se petrece în faţa mea.

Să ştii că niciodată nu e prea târziu să-ţi dai seama că ai iubit, chiar dacă nu ai spus-o în cuvinte! Atunci când zilele se îngrămădesc să fugă de mine, atunci când noaptea urlă, îmi dau seama că locul meu ar fi trebuit să fie acolo unde era. Drumul deja mă poartă aiurea, ca un cabotin, nu există ieşire din această aporie a inimii. Mi-aş fi dorit să nu-mi fi dorit altceva, să fiu mai subtil…

Am construit o femeie, din lutul iluziile mele şi am lăsat-o să plece de lângă mine, să fie ca o nălucă într-o lume străină de mine. Şi totuşi, cum spunea Rilke, mirabilul centru e peste tot! Dar dacă centrul nu poate să trăiască fără râul său? Dacă punctul de fugă se întoarce împotriva lui? Am clădit prost, ca un filosof, declasând, trebuia să fiu om, nu maşină. Păcat că lacrimile îmi arată prea târziu că sunt om.

Facebook Comments