Maria Sharapova

Foarte mulţi, uitându-se la meciul cu Halep, şi-au pus întrebarea existenţială, oare cum face monstrul în pat? Nu spunea el Nietzsche, săracul, că răutatea a fost inventată pentru ruşi? Şi mitul supraomului, pentru neavizaţi, îl găseşti pe la amicul Dostoievski, mai ales că e în mentalul lor colectiv ideea asta a „anexării”.

Cu toate astea, am stat în cămin, mulţi ani, ştiu ce înseamnă să ai probleme de genul. Mai erau situaţii când chiar nu aveai ce să faci, constrâns de reduta studenţească. Ideea e următoarea, spune o amică, nu ai cum să nu faci dacă o faci. Înţelege fiecare ce vrea! Şi totuşi, mai sunt şi cazuri când nu faci chiar dacă o faci! Iarăşi, după gust şi încercare.

Revenind la miza postmodernităţii, a omului refulat, abuzat de propriul măcel virtual, îţi dai seama când una urla aşa, „ce bestii suntem noi oamenii, când ajungem la miez”, asta în cuvintele lui George Carlin. Şi chiar dacă suntem, se pare că am reuşit să ne înfrângem şi impulsurile sexuale. Japonezii şi-o trag cu păpuşi gonflabile şi virtuale. Într-un studiu, nu ştiu de cine realizat, femeile se plângeau că bărbaţii erau ocupaţi cu amicele gonflabile, iar ele, săracele, sufereau. Nu era asta ţara în care o familie şi-a lăsat copilul real să moară de foame în timp ce hrăneau un bebeluş virtual?

Ei bine, cam aşa e şi cu omul post-modern, dezinhibat, are nevoie de orice, dar orice, ca să poată să înţeleagă ca nu are ce să înţeleagă când e vorba de sex. Nu e aşa de complicat, cum pare, nu e nici măcar important, însă Freud a ţinut să-i dă o conotaţie ontologică! Măcar de ar fi rămas ceva, să ne fi ales cu ceva, însă se pare că am rămas doar cu refularea. Atât şi nimic mai mult.

Facebook Comments