Cu timpul

Am revăzut Serendipity şi mă gândeam, exact ca acum 10 ani, dacă nu este oare cel mai frumos lucru să dai peste cineva? Sigur că, acum, pare imposibil, cu atâtea mijloace de comunicare în masă, dar poate că mai există un soi de strălucire în omul actual.

Suntem mult prea agitaţi să ne programăm fiecare mişcare, nimeni nu mai iese din matca realităţii virtuale, toţi îşi uniformizează alegerile doar de dragul de a fi recunoscuţi în haită. Dragostea? Într-o vreme a holerei, nici nu poate fi altfel decât scrisă într-un eveniment virtual, ori pe o hartă a trăirilor virtuale!

Aproape că este imposibil să mai dai peste cineva la metrou, ori pe stradă, dacă nu ai un cont de Facebook. Oamenii nu mai sunt dispuşi să aibă încredere în instincte, în cei de lângă ei, în schimb „leagă” prietenii virtuale. Şi asta pentru că nu implică efortul real de a cunoaşte o persoană, ci butaforia unei alegeri genuine.

Comunicăm de dragul de a ne vinde pastile, atât şi nimic mai mult. Nu alegem cu adevărat tot ce este uman, ci tot ce este programat, scos dintr-un limbaj de programare. Aşa ne întemeiem familii, aşa ne minţim că iubim. În fond, cine se poate pune cu mitul Supraomului?

Facebook Comments