urban guerrila 347 [800x600]

Îmi dau seama că nici un cuvânt nu o să te mai aducă înapoi. Şi totuşi îţi scriu în gol. Dacă aş putea să şterg toate cuvintele şi să le prefac în fapte, oare aş da de tine? Nu ştiu ce am pierdut, mai ales că nu am ţinut niciodată să te posed, am crezut mereu că iubirea este despre libertate.

Mi-am dorit doar binele tău, chiar şi atunci când am ştiut că eu nu mai sunt în calcul. Am ştiut înaintea ta totul, ţi-am ghidat toţi paşii, inclusiv atunci când credeai că mă minţi. Şi am făcut totul pentru că te iubeam sincer. O parte din mine răbufnea, alta era sacră. Aşa am ales eu să te iubesc, pierzând.

Nu ştiu dacă altcineva ar fi procedat la fel, măcar din egoism şi tot ar fi încercat să-ţi strice destinul. Dar ştim amândoi că eu nu sunt aşa. Pur şi simplu, trebuia să o iei pe drumul tău. Eu nu mai eram demult acolo. Mersul lucrurilor era oricum trasat, dincolo de apariţia ineluctabilului.

Acum, sunt prins în furtună. Mă lupt cu totul la o cotă mai înaltă, până la contopire cu bulversabilul. Aştern miros străin în patul meu şi mă spăl, pur şi simplu mă spăl de toate. Oricum, nu mai caut nimic. Am impresia că nimic nu se mai leagă şi nici nu ţin să se mai lege, las totul să curgă, să mă omoare încet.

Eu oricum nu mai contez. Noi nu mai contăm. Nu mai avem glas, nu mai avem nimic. Pur şi simplu, nu mai suntem nimic. Unde nimicul este totul!

Facebook Comments