two-birds

Nu suport un lucru la o femeie, să te judece în funcţie de cum „gândesc bărbaţii”. Chiar dacă nu o spune, ţi-o arată din plin. Frustrarea este şi mai gustoasă cu cât afli lucruri despre tine pe care nici nu le bănuiai. Eşti în cutare fel, iar dacă spui nu ştiu ce lucru, e clar, vrei neapărat să abureşti. Poftim? De când omul trebuie să se supună unor norme ale propriei experienţe?

Pe lângă asta, dacă aducem şi nişte „principii”, jocul s-a terminat! Deci, în vecinătatea judecăţii se mai află şi certitudinea unor axiome pe care femeia şi-a clădit construcţia utopiei în care trăieşte. Asta e o altă tâmpenie pe care trebuie să o suporţi.

Nu spune nimeni că bărbaţii sunt perfecţi, dar nu despre ei vorbim acum! Ideea e simplă, nu strică să o luăm în calcul – Dacă vrei să începi o relaţie, nu o cerne prin trecut. Încearcă să înţelegi că fiecare este un cumul de existenţă. Evident, sunt lucruri comune, chiar banal de comune, care pot lega mai multe persoane, dar asta nu înseamnă că trebuie să judeci doar prin prisma experienţelor. Ratezi totul!

Exemplu de confuzie:

I-am spus, recent, unei prietene că ştiu că s-a dus să caute „ceva” în Centrul Vechi. Prin „ceva” mă gândeam la „ceva” mai amplu. Era vorba de iluzia de moment, poate serendipitatea. Ea a înţeles prin „ceva” sex. Adică, te duci să cauţi sex în centrul vechi! Ştiu că limbajul e poroziv, dar totuşi! Să fim serioşi! Poate că e tot vina mea pentru că am fost prea evaziv, nu? Sau poate că eram unul din cei zece bărbaţi care se gândeau la cai verzi pe pereţi, romantisme ieftine, nu barbarie de moment! Normal!

Nu ar fi mai simplu să întrebăm? Eu întreb concret, ca un copil de grădiniţă, să zicem că e defect profesional, nevoia asta de a înţelege şi a nu lăsa în vânt o idee. Nu asta e în fond esenţa în cuplu?

Facebook Comments