36venice2010_747r

Sunt clipe simple, spontane, când întâlneşti persoane şi timpul stă în loc. În acel moment, totul se împarte la doi. Nu mai există vuiet, nu mai există nimic, doar goliciunea momentului în care se scald instinctele. Şi totuşi e aşa de ciudat, de surprinzător, încât nici nu poţi să reacţionezi. În fond, nici nu poţi să strici momentul, nu ai cum, pentru că el este perfect în imperfecţiunea lui.

Cunoaştem o viaţă într-o secundă, nu ne trebuie mai mult să simţim că simţim, că ceva vine din apusul unui sărut, din lumi contopite de zei, nu ne trebuie mai mult să înţelegem că nu înţelegem, că totul este prefăcut doar pentru doi. Şi este rar, poate că nici nu se întâlneşte într-o viaţă, dar este, culmea, ce nu este!

Sunt în fond clipe care rămân într-un oracol al gândurilor, sunt acele clipe care contează, care nu au nume, care trec dincolo de spaţiu şi timp, de refulări, de angoase. Şi este aşa de simplu, de onest, să te legi printr-o privire, să-ţi spui că totul se consumă „acum şi aici”, că nimic nu mai contează, poate doar deşertul contopirii.

Sunt momente, da, când iubeşti, deşi nu ai nici o idee cum arată dragostea, ori de ce vine ceva peste tine. Sunt clipe, trasate cu fior, nu cu tâlc şi îndârjire, planificare şi retuşare, sunt aşa de …simple, chiar banale, dar care nu pot fi decât totul!

Poza de aici.

Facebook Comments