download

O mică lecţie de economie. Nu a observat nimeni că gustul shaormei dintr-un restaurant sofisticat îşi pierde din consistenţă? Adică, avem tot ce ne trebuie, curăţenie, personal educat, totul ca la carte, dar mai puţin ceea ce este fundamental, gustul. În schimb, la ultima bodegă de la colţ de stradă, acolo unde shaorma este făcută cu cine ştie ce, sosuri stricate, legume moarte, gustul este extraordinar! De ce? Pentru că shaorma în esenţă înseamnă amestec porcesc, ţine de mizerie, de bâlci, de carnaval, de turcesc. E ca micii din piaţă în comparaţie cu cei de la market, e ca seminţele la pungă în comparaţie cu seminţele de pe vremuri care se vindeau la colţ de stradă.

Când produsul este făcut „ca la carte” îşi pierde din autenticitate, îşi pierde tocmai esenţa. Una este să mănânci acasă, alta e să mănânci în linie. De aia entropia dă gust oricărui sistem, de aia revolta este seducătoare, de aia criza reglează nebunia liniei.

Pornind de la shaorma ajungem de fapt la miza consumerismului, am ajuns să consumăm în masă, să nu mai apreciem nimic făcut. Suferim de boala unui perfecţionism care nu ne mai lasă să ne surprindem în vreun fel. Deranjul omului postmodern care preferă relativismul, dar nu când e vorba de el, este destul de excitant în primă instanţă, găunos pe mai departe. Toţi ne dorim să punem mâna pe lucruri şi să avem impresia că sunt autentice, dar uităm că sunt produse în masă! De unde şi expresia românească „cu de toate”. Adică, undeva, în proiect, produsul ar trebui să aibă de toate, dar acel „cu” arată tocmai faptul că este limitat prin actul alegerii. Adică cerem totul, dar primim o parte din tot. Şi ăsta e chipul omului postmodern, vrea să fie autentic, dar uită că este în serie. Să fie Andy Warhol de vină ?

Facebook Comments