Fata care aruncă luna într-o ceaşcă de cafea

Eu nu sunt arhitect, poate că aş fi făcut o casă pentru amândoi. Şi nu sunt nici muzician să compun cea mai frumoasă piesă pentru tine. Cum nu sunt nici inginer să repar prize pentru tine. Eu sunt un om al cuvintelor, iar tu tocmai asta ai cerut de la mine, să dau ceea ce pot să dau. Dar te-ai gândit oare că nu avea sens să exprim ceea ce mă depăşea? Te-ai gândit oare că de fiecare dată când am vrut să-ţi spun ceva am simţit că aş falsifica tot ce trăiesc? Te-ai gândit, măcar o secundă, că faptele astea banale puteau să ţină loc de o mie de cuvinte?

Eu nu ştiu să fac multe, cel puţin sunt sincer, spre deosebire de toţi cei care le fac pe toate şi totuşi nimic! Eu aleg să culeg fiecare clipă din tine şi să mă hrănesc cu ea. Nu am cum să pătez trăirea cu un cuvânt. Să dăm vina pe Platon şi pe nebunia idealului şi a copiei. Eu am ales să mă cufund în ideal alături de tine, iar lumea noastră putea oricând să depăşească nebunia poemelor, miza nu era euforia lingvistică, draga mea, ci întotdeauna Noi.

Facebook Comments