27venice2010_671r

Ce căutăm când nu căutăm? Aş spune că totul! Linia care separă tăcerea de zgomot este aproape insesizabilă. De aia, atunci când ai totul, nu ai nimic. Şi invers, când crezi că nu ai nimic, ai totul.

Luptăm în fiecare zi cu noi înşine, cu toţi cei din jurul nostru, căutăm ca bezmeticii să ne scufundăm în ceva, numai că nu ştim în ce. De multe ori, reuşim, ne iese cumva, ajungem la liman. Şi tot aşa, ne învârtim în jurul unor noeme vecine cu Sisif.

Totuşi, se întâmplă ceva destul de interesant. În toată deriva, exista un mers liniar, dat evident de modul în care ne proiectăm în viaţă. Ei bine, mersul nostru haotic devine un fel de drum bătut în cuie, chiar dacă este dezlânat şi fugitiv. Exact ca în geometria proiectivă, fugim din punctul de fugă, dar cernem totul prin aportul lui. Cert este că nu putem să fugim de noi, de viaţa noastră, oricât am încerca, oricât ne-am zbate. Şi nu pentru că există un soi de revanşă existenţială, „destinală”, ci pentru că oricât am încerca să ne rupem de o parte din noi, nu am reuşi. Sigur că miza este să reuşeşti să te descoperi în toată visceralitatea, însă este imposibil.

Poza de aici.

Facebook Comments