urban guerrila 347 [800x600]

Era o vorbă cum că femeia nu se poate îndrăgosti de un bărbat dacă în prealabil nu-l admiră. Aşa o fi, dar ce te faci când se consumă admiraţia? Pleci pur şi simplu? Dispari din viaţa lui pentru că nu mai poate să te surprindă cu adevărat? Să lăsăm asta, totuşi, pentru oracolul femeii.

Eu îmi doresc să nu îmi doresc. Să fiu surprins de faptul că nimic nu este bătut în cuie. Pot fi fascinat de faptul că se perindă prin faţa mea şi întinde nişte rufe, ori se întreabă dacă am ceva de zis cu privire la mâncarea pe care se căzneşte să o facă! Pot să-i admir maieul, să mă întreb cu privire la formele ei, să-mi dau palme că asist la un spectacol care mă depăşeşte. Pot să-i admir naturaleţea sau modul cum mă ceartă, pentru că ştiu că o face pentru mine, altfel nu aş fi contat deloc!

Nu ţin să mă leg de ceea ce vinde în societate, mă leg în schimb de tot ce poate fi banal. Mă cuprind de faptul că are degete jucăuşe, ori că tinde spre o perfecţiune ce o împarte la doi. Îi pot admira ochii când vede un copil, deşi eu sunt un barbar care nu poate să înţeleagă cu adevărat ce e aia dragoste maternă. Şi e mult mai mult decât pot eu duce, ori suporta, căci femeia te poate fascina şi fără să facă apel la trucuri, nu are nevoie de o servietă, are nevoie să fie aşa cum este. Şi de fapt, asta îmi place, iubesc vulnerabilitatea ei, nu masca de societate. Şi ştiu că, undeva, în bătălia oarbă dintre sexe, femeia va învinge mereu; pentru că puterea ei se naşte din faptul că este viaţă şi dă viaţă.

Pot să iubesc pur şi simplu cum se uită la mine, cum îi zâmbesc ochii, ori cum dă cu mătura. Mă îmbăt cu lucruri goale, pentru unii, dar pline de semnificaţie pentru mine. Pot să văd multe, pot să am impresia că le văd pe toate, dar ştiu că în esenţă nu văd nimic din ceea ce poate fi femeia de lângă mine. Şi de aia, poate că o ratez!

Poza de aici

Facebook Comments