Venus velazquez Krystina

Nu ştiu ce titlu s-ar potrivi mai bine pentru acest articol. Însă, ca să fiu mai exact, este vorba de femeia comună, cea de pe Facebook, de la colţ de stradă, colegă de muncă, ori de şomaj.

Femeia din România este bulversată de mediul avid de acaparare. Sărăcia fiind la ea acasă – în România – obligă femeile să facă gesturi disperate pentru supravieţuire. Şi nu e nimic nou în asta. Însă, nebunia se vede cu atât mai mult cu cât se încearcă a se acoperi asta. România nu e o ţară puternică, toţi o ştim. De unde rezultă că nici cetăţenii nu sunt aşa de puternici. De unde rezultă că oricine vine şi aruncă pe jos cu banii este un fel de rege. Şi cam aşa e văzută, din păcate, şi femeia din România. Un obiect de luat acasă, ca un bax de bere, perisabil, consumabil, ieftin.

Îmi aduc aminte de un anunţ de închiriere al unei garsoniere. Iar anunţul suna ceva de genul…dar mai bine să nu-l arăt, sincer mi se face greaţă. Ideea e simplă, oricum, tipul închiria unei tipe „open-mind”, iar aceasta trebuia să-l şi plătească cu vreo două milioane vechi pe lună. Asta arată realitatea crudă. Şi nu o spun numai eu, ci şi televiziunile internaţionale, CNN de exemplu. România este pe primul loc în lume la prostituţie. Acum, să nu se deducă de aici că fata „medie” este o prostituată. Problema este tocmai asta de fapt. Chiar dacă nu este, tot este percepută ca atare. Adică, de stigmatul promiscuităţii tot nu scapă. Şi e suficient să te uiţi pe Facebook să vezi cum pocneşte a prostituţie. E suficient să ieşi la o bere în centrul vechi şi o să vezi acelaşi lucru. Unde te duci, la orice colţ de stradă, găseşti oglinda hedonismului ieftin.

Din păcate, fata „medie” a României este o fată uşoară. De fapt, în loc de „medie” am putea să-i spunem pur şi simplu de „consum”. Pentru că percepţia şi direcţia este formată ca atare. Şi tocmai pentru că e o luptă pentru supravieţuire, devine şi mai aprigă să iasă din anonimat. Şi atunci cade în păcatul promiscuităţii banale. Atent subliniată de Eliade în Nuntă în Cer: „Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi acuzat de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea.” Iar această scenetă a femeii de consum nu este nimic altceva decât carnea goală, fără suflet, mai ales fără inimă, doar obiect deţinut de bărbat. Atât şi nimic mai mult!

Unde e „feminismul”? Dansează cumva pe piesa lui Robin Thicke ft. Pharrell and TI “Blurred Lines” EXPLICIT on Vimeo? E ocupat cu drepturile politice ale femeilor în timp ce fundamentele sunt călcate în picioare? Nu de alta, dar m-am săturat de imaginea sirenelor uşoare şi a peştilor citadini. Dacă femeia este de consum, atunci bărbatul „mediu” este cu greutate. La nivel de percepţie, el joacă rolul peştelui bun la toate. El este vânzătorul, făuritorul de drumuri, deschizătorul de craci, penibilul cu gel în frunte. Asta e România în „cotidianitatea sa medie”, cum spune amicul Heidegger.

Facebook Comments