Probabil ca multi nu stau sa se gandeasca cum au aparut normele. Le iau de-a gata, le folosesc dupa cum li se pare, iar cand au ceva de reglat, dau vina imediat si iremediabil pe ele. Asa se face ca normele juridice, mult blamate, devin ingeri pazitori cand sunt la indemana, demoni cand nu sunt. Insa, normele juridice nu ar avea valoare daca nu ar fi luate in calcul normele morale. “Sa nu ucizi”. Este o norma morala in prima instanta. Chiar daca este reglementata si pusa in straie juridice, norma este inteleasa foarte usor de toti participantii la viata sociala. Asta inseamna ca, dincolo de juridic, se afla valori reale morale.

Problema apare insa tot cand cele doua planuri se intrepatrund. Pentru ca, in cazul normei de mai sus, s-a intamplat ca juridicul sa-si dea mana cu eticul. Ce facem insa cand morala ne arata contrariul? Sau cand juridicul ne arata contrariul? Avem situatii cand cele doua nu-si dau pur si simplu mana, nu intra in acord. De unde apar si cele mai enervante situatii.

Era un caz acum cativa ani, cand un reporter il intreba pe un politician daca este moral sa ia bani pentru chirie, desi el are proprietate in Bucuresti, mai precis in Ilfov. Raspunsul politicianului era simplu: “Domne, e legal?” Ei bine, in fata acestui raspuns, reporterul a aclamat: “Dar e moral sa iei bani pentru chirie si tu sa stai aici, la doi pasi?” Continuarea politicianului: “E legal!?”.

Si acum revin la problema reala a societatii. Sigur ca normele nu pot fi puse in acord mereu, dar am impresia ca politicul se tot foloseste de aceasta “situatiune” tocmai pentru a cultiva un demers, sa-i spunem lasciv. Pentru ca e convenabil, ca de obicei, doar politicului.

Citeste mai mult.

Facebook Comments