Nu mai ţin minte unde citeam că omul se învârte în jurul meschin al dialogului dintre iubire de sine şi frică de distrugere a stimei de sine. E un dans, mai exact, dar are sens atâta timp cât disecăm fenomenul. Cu alte cuvinte, nu ne dorim adevărul, nu-l suportăm cu adevărat şi ţinem al dracului de mult la aparenţe. Şi nu e nici o tragedie, este perfect pentru politic şi corporaţii. Înainte de virtual era mult mai costisitor să ţii mintea ocupată. Trebuiau plătiţi cu iscusinţă şi fervoare o grămadă de actori. Acum sunt transformaţi în lideri de opinie, artificial, o grămadă de ţărani. Termenul „ţăran” este ales din scrupul didactic. Este legat de „robota”, din slavă veche, şi ne trimite la ideea de muncă asiduă, fără prea multe întrebări, fără suflet. Cam ce este angajatul pentru angajator. În unele contracte, termenul de „ţăran” este mascat, în altele este lăsat în voie. Oricum ar fi, ideea de a avea o turmă la degetul mic a fost dintotdeauna interesantă. Şi nu numai, bănoasă. Ei bine, dacă omul actual este avid să-şi construiască un renume, să se ridice din turmă, pe filiera supraomului nietzschean, seducătorul, cel care conduce turma, dansează dionisiac şi produce „în masă” mituri. Unul este cel al lumii virtuale. Unde Perfecţiunea se întâlneşte cu Imperfecţiunea şi o pune la respect. Aici, în lumea perfectă, ideală, a platonicului, vulgul este sedus fără milă şi adus pe o tavă de plutire. Este mult mai eficient economic să-l faci pe individ să adere la propria sa iluzie. Este pragmatic şi creşte profiturile. Fără prea mult deranj. Utilizatorii, căci oameni sună mult prea „omenesc”, sunt astfel anchetaţi, fără să ştie, ce anume folosesc, cum folosesc, ce fac de dimineaţă, la amiază, ce produse folosesc, ce filme urmăresc, cu cine se întâlnesc, la ce stimuli sunt receptivi, în ce categorie de consum se încadrează, unde se află poziţionaţi geografic, ce opţiuni politice au, de ce le au, etc. Şi, chiar dacă ai impresia că poţi renunţa la toate, nu o faci. De ce? Pentru că acum intră în joc „stima de sine”. Dacă omul actual este dornic să treacă de la stadiul de „oaie” la cel de „seducător”, atunci nu poate renunţa la singurul mijloc prin care-şi poate realiza acest vis, în speţă, lumea virtuală. Este cel mai facil. Atât pentru omul de rând, cât şi pentru corporaţii şi politic. Practic, aici, toţi ne dăm mână cu mână ca într-o horă nebună. Oamenii pentru a culege faima pe care nu o au în viaţa reală, iar corporaţiile, care alimentează acest mit, pentru a pune mâna pe portretul consumatorului. Ce este search engine optimization în esenţă? Ce este statistica din Google Analytics? Ce sunt serviciile de optimizare? Ce sunt „resursele umane”? Ce înseamnă a atrage capital? Tot acest limbaj corporatist ascunde un lucru elementar, omul. Au înlocuit umanul cu limbajul de programare tocmai ca să omoare eticul. Este mult mai uşor să ucizi, dar să spui că au fost „victime colaterale”. Este mult mai uşor să vezi oameni în stradă, ţipând, luptând pentru drepturi fundamentale, iar apoi să-i numeşti „galerii de fotbal”, adică să le ştergi identitatea. Este mult mai uşor să-i îmbraci pe jandarmi în uniforme, să le trasezi umanul sub chip de robot. Să nu uităm „robota”. Toate acestea sunt construite numai pentru a ne ţine în lesa propriilor noastre dorinţe şi năzuinţe. Vrem să fim frumoşi şi slabi? Nu-i nimic. Există Photoshop şi McDonalds. Vrem să arătăm mai mult decât „facem”? Nu-i nimic. Avem Facebook, Instagram, Topspot, Kidmondo, Odadeo, Flickr şi altele. Lumea facilului, lumea tuturor şi totuşi a nimănui. Căci nimeni nu câştigă nimic. Toţi îşi primesc „doza de stimă de sine”.  Apoi trec la culcare pentru a o lua de la capăt. Oaia rămâne cu like-urile, seducătorul cu banii. Toate scenariile legate de socialism i-au îmbogăţit pe cei care le aclamau. Îi avem pe Michael Moore, George Carlin şi alţii. Dar asta nu înseamnă că scenariile lor nu au fost valide, probate şi reale. Nici vorbă. Ele confirmă faptul că omul este aplecat spre altruism şi ajutorare. De unde rezultă şi contrariul –  Că trebuie să existe şi câţiva ticăloşi pe lume al căror scop este doar voinţa de putere. Dacă nu ar fi aşa, atunci acele scenarii „stângiste” nu ar prinde aşa de bine la public.

Poză furată de aici.

Facebook Comments