Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Oare?

Una dintre întrebările fundamentale pentru societăţile dezvoltate se învârte în jurul sexualităţii. Pornind kantian de la ideea că instituţia căsătoriei este un acord prin care părţile îşi folosesc organele sexuale nestingherit, se desprinde „tacit” părerea că societăţile moderne au început să-şi pună probleme de ordin demografic. Să nu credeţi că dacă aţi primit o viză, sau un loc de muncă într-o ţară dezvoltată a fost pur şi simplu o întâmplare norocoasă. Nici vorbă. În societăţile dezvoltate, ideea de familie începe să apună. Ceea ce este într-adevăr o problemă politică. Cu urmările aferente de care sunt toţi conştienţi. Aşa de conştienţi încât sexul a devenit o necesitate. Sau, mai bine zis, în termeni marxişti, mascaţi de febra crizei, este o nevoie acută de capital. Şi cum am spus-o, mereu, cel mai de preţ capital este omul. Deci, societăţile bogate, dar sărace în populaţie au ajuns să-şi facă o problemă din intimitatea omului. Bine, nu exclusiv. Avem şi corporaţiile, dar asta e o altă problemă. Nu intrăm acum în detalii. Totuşi, mă întreb – Mai poate face „statul” ceva în acest sens? Căci, lucrurile cam aşa stau. Sexul vinde, este la orice colţ de stradă, iar iubirea în mediul acid de sexualitate nici că nu mai este pomenită, dar trăită! Şi cu toate astea, să ajungem unde ne-am propus – Ce s-ar întâmpla dacă de mâine nu ar mai exista obligaţii? Dacă pur şi simplu ne-am cufunda într-un hedonism notoriu? Fără costuri, doar câştiguri palpabile. Fără prea mult stres. Doar „spirite animale”, în ton cu gândirea keynesiană. Ce atâta rost în familie? Să terminăm cu toate astea, să ne vedem doar de iraţional şi să ne cuplăm la el, sau cu el! Oare vom ajunge subit să ne luăm în braţe? Dacă totul va fi fost să fie aşa de facil, oare vom tinde spre sacru, spre familie? Ne vom întoarce la iubire? Vom face din „sexualitatea” statului un scop în sine?

Facebook Comments