În viaţa de zi cu zi suntem aşa de preocupaţi cu nasul nostru încât uităm de ceilalţi. Ne aducem aminte numai în puncte cruciale, dintr-o dată devenim oneşti şi obiectivi. Apreciem cu nobleţe, nu din pudoare, ne scoatem la iveală şi cele mai frumoase scenarii şi ne înhămăm astfel cu un portret greu de digerat. Cel puţin pentru mine! Câtă nesimţire să se ascundă în natura umană; cât dispreţ faţă de viaţă să se nască din dorinţa de a năuci moartea? De ce nu suntem atenţi unii la alţii când mergem pe stradă? De ce nu facem curăţenie pe jos, în spaţiul public, de ce strângem tăvile doar din restaurante? Doar pentru că au o politică mai bună de marketing decât statul? De ce aruncăm cu bombe? De ce ne ascundem crimele sub un limbaj meschin de lemn? De ce există „victime colaterale”?  Omul, un mizerabil cu ifose. Scos din pădure şi tuns cu forţa de propriile sale himere!  

Facebook Comments