Cred că toţi simţim la un moment dat că suntem neîndreptăţiţi. Oricum am încerca să privim, să fim obiectivi, subiectivi, tot ajungem să simţim că cineva are ceva cu noi. E şi normal. De vină este egocentrismul. Iar el săracul, dacă ar fi să fim cinstiţi până la capăt, nu poartă vina că avem doi ochi şi avem impresia că totul se învârte în jurul nostru. Numai că, da, unii sunt vedete, alţii nu. Depinde de statut. Iar diferenţierea o facem tocmai ca să ne măgulim ego-ul. De ce credeţi că unele produse sunt destinate doar unora? În esenţă, valoarea lor expresă nu există, ci este dată de modul de diferenţiere, de clasare, ori poate de declasare socială. Cu alte cuvinte, dacă unul vrea să-şi arate muşchii, cumpără un produs scump. La prima mâna, produsul poate fi foarte ieftin. De cele mai multe ori aşa şi este. Dar pentru că este adresat unora, unor clase superioare, trebuie să aibă inclus şi costul de lux. Mai simplu spus, costul prin care se face diferenţierea. Una este să cumperi o maşină de lux, alta este să cumperi una care este adresată vulgului. Deşi, pragmatic, costurile de producţie pot fi aceleaşi. Ce rezultă? Foarte multe! Bogatul nu plăteşte de cele mai multe ori calitatea, ci mesajul, trucul prin care îşi gestionează statutul. Dacă unele produse sunt identice, la nivel de producţie, costuri, atunci trebuie găsită o cale de a scoate în evidenţă că unul îşi poate permite, iar altul nu-şi poate permite. Astfel, se întreţine trucul social şi impresia că unul este nemuritor şi are dreptul la orice, iar altul muribund şi prost. Căci, fără să spunem, deşi acum este la modă, toţi asociază banul cu puterea şi stima socială. Şi mergând mai departe. Pe această filieră se întreţine trucul şi la locul de muncă. Abuzurile legate de concediu, normă de salarizare, diferenţiere de statut, toate pleacă de la premisa că unii au moţ, iar alţii nu. Şi nu, chiar nu suntem identici, avem o structură biologică diferită, avem un melanj, dacă-l pot numi astfel, psihosomatic diferit de la persoană la persoană, dar lucrurile care ţin de mediu, de social, de şanse, trebuie să fie egale. Una este să-i pui pe doi să se întreacă, iar cel mai bun să câştige, respectând acelaşi principiu, iar alta este să-i acorzi unuia un răgaz, eventul să-l laşi să pornească cu doi paşi în faţă, totul conform „aceluiaşi principiu al egalităţii.” Ei bine, nu, în societatea actuală oameni doar mimează acest traseu. Nimeni nu respectă nimic. Toţi respectă doar propriul interes, propriul ego, atât şi nimic mai mult. Dacă am întoarce valorile cu fundul în sus, atunci am reuşi cumva să nu mai dăm naştere la masacre. Dacă am spune din start că suntem diferiţi, dar că ne leagă tocmai mediul social, poate că am reuşi cumva să trecem peste aceste pârghii de tip elitist. Mă întreb – ce o să întâmple când toţi or să-şi dorească să câştige? Pentru că efectul pervers al acestei situaţii aici o să ducă. La un moment dat, va fi o pornire viscerală care va face din om un avid de putere. Trăim deja aceste vremuri. Unde vom ajunge?

Facebook Comments