Aş vrea să trăiesc într-o lume de poveste, scrisă doar cu stări de bine, plină de iluzii crescătoare şi dătătoare de speranţă. Să văd oameni salvaţi de sărăcie, copii luaţi de pe străzi şi ajutaţi să-şi găsească o cale în viaţă. Aş vrea să pot scrie despre iubire şi nu calcule utilitariste. Aş vrea să murim pentru o cauză nobilă, să ne întoarcem la noi, la tot ce este mai bun în noi. Aş vrea să simt o lume dârză de iubire, nu încătuşată de dogme şi relaţii bizare. Aş vrea să trăiesc într-o lume fără de monede şi schimb, să simt că omul nu mai este o maşină, un mijloc avid pentru cei care dau cu banul. Aş vrea să trăiesc povestea celor simpli, aşa de complicaţi în sclipirea lor. Aş vrea să renunţăm la orgolii, să acumulăm doar ispita de a nu mai pune mâna pe lucruri. Aş vrea să renunţăm la toate, să ne dăm seama că nu luăm nimic în întuneric. Aş vrea să nu mai numărăm zilele ca să simţim că trăim, ci să lăsăm să vină totul peste noi, să nu ne mai mânjim pe faţă cu cerneală, să nu mai adulmecăm mirosul morbid de benzină. Aş vrea să ne spălăm „păcatele”, să trecem dincolo de foc şi fum, să înţelegem că nu avem ce să înţelegem. Şi de aceea, să nu ne mai omorâm între noi. Aş vrea să trăiesc ziua în care „victimele colaterale” sunt înţelese ca oameni, şi nu mijloace în calea unor meschinării financiare. Aş vrea ca omul să nu mai fie văzut ca un număr, să terminăm cu statistica mincinoasă şi să revenim la inimă, mereu la inimă, la veşnica inimă.

Facebook Comments