Am tot auzit chestia cu: ,,E mai bine să fie mai urât, pentru că eşti sigură că nu te înşală şi e bun acolo.ʼʼ Şi răspunsul meu ar fi sub forma unei întrebări: De ce nu-ţi iei un câine? Cu siguranţă că va fi loial. Nu te va răni niciodată. Va da mereu din coadă şi va fi mereu zâmbitor. Nu pot să înţeleg oamenii care caută loialitate sau sclavie. Ce rost mai are lupta atunci? Dacă totul este corigibil, atunci putem să stăm cu mâna în sân şi să cântăm liniştiţi.  Este trist să nu ai curaj să lupţi pentru ceva, pentru ceea ce simţi, să alegi un bubos care, oricum, te minte…

     Viaţa este frumoasă, ar spune domnişoarele care gândesc aşa, atunci când stăm cu coatele pe verandă şi privim. Îmi plac oamenii care luptă şi pentru un vierme – dar să simtă ceva pentru el – să nu-l nege a priori doar pentru că nu se încadrează în tiparul omului cu bube pe faţă care pare inteligent şi uită să se spele pe mâini de fiecare dată când iese de la baie. Că mi-am adus aminte: Nu-mi plac oamenii care se duc la toaletă şi uită se spele pe mâini. În fine, să revenim la oile noastre, adică la fetele care caută nişte monştri corigibili, şi nu nişte oameni simpli, adorabili, proşti, cum vor ele să fie, dar să fie.

     În viaţă există mai multe trenuri, nu există totuşi certitudinea unui tren care duce spre un drum nedureros. Mai bine să suferi pentru drac, decât pentru un miel. Amintirile se fac cu clipe, cu pete încărcate de ardoare şi foc, şi nu cu directive obscure ce-ţi dau impresia că eşti puternic într-o lume de slabi. Când eram mai mic aveam o vorbă, cred că merge acum: Mai bine să fii cel mai prost dintre deştepţi, decât să fii cel mai deştept dintre proşti.

Facebook Comments