Există o tendinţă a francezilor de a “naţionaliza” tot ce la cade prin mână. Sunt uimit cum Cioran a devenit francez ca mulţi alţii. Mi se pare fantastic să-i aud cum îi strică numele lui Michael Jackson şi aşa mai departe. Însă, aceste mici trucuri ascund nişte lucruri destul de complexe şi grele. Mintea francezului  – care spune că este european – nu poate cu adevărat să perceapă aşa numita instituţie a Europei. Bine, în fond, nici nu vreau să ajung aici, dar am impresia că acest popor nu ştie să separe lucrurile; pentru ei există doar alteritate radicală, şi nici o posibilitate fermă de a da mâna cu “inamicul”. Încercăm să ne unim, să contopim, încercăm să aducem în spaţiul nostru, dar hrănim etnocentrismul cu cea mai mare aviditate. Cam aşa arată francezul care are tupeul să maltrateze orice produs sau invenţie.

            Am aflat recent că s-a stabilit prin lege să nu mai fie folosit excesiv cuvântul care denota “reţea de socializare”. Oare despre ce este vorba? Ştiţi că francezi numesc mouse-ul, souris? În fine, unde vreau să ajung? Păi, este destul simplu, dar intrigant. Ştiţi când eraţi mici şi nu aveaţi putere, libertate că vă doreaţi enorm să fiţi mari? Cam aşa e şi aici. Francezii nu l-au dat pe Michael Jackson, nici pe Cioran, nu au inventat facebook-ul, şi nici calculatorul, dar ţin al dracului de mult să le “franţuzeze” pe toate.

            Omul care nu poate să inventeze, copiază şi schimbă numele; este un soi de furt intelectual. Dar ca să fie teatrul complet, se şi distanţează, crezând astfel că ceea ce face el este autentic. Dacă francezii spun de români că sunt ţigani, se distanţează, fug foarte mârşav de o problemă comunitară, europeană. Ei nu vin cu soluţii ferme, ei aleg doar frişca, ei îl vor doar pe Brâncuşi şi Ionesco, restul sunt negri şi urâţi. Însă distanţarea, cum spune Heidegger, nu este de fapt o modalitate de a sta în haită? Nu este oare ceea ce te face să nu te rupi cu adevărat de ceea ce este aşa-zis autentic? Dacă francezul numeşte facebook-ul o reţea de socializare, dar îl foloseşte, oare este el autentic? Poate el cu adevărat să nască ceva genuin? Evident, nu. Ceea ce uită francezul, şi alţii ca el, este că suntem toţi o apă şi un pământ, şi că frişca peste c… .tot pute!

            Ne dorim să fie totul paşnic, să nu mai existe războaie, să fie o legătură între oameni, însă micile gesturi ne dau de gol în cel mai umil mod. Evident că toţi au o cultură, că sunt buni şi frumoşi în felul lor, dar nu are sens să vedem doar beneficii, trebuie să vedem şi costurile, istoria fiind în sine doar un amalgam de crime. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic cu francezii, exerciţiul era şi este menit să scoată la iveală cele mai mici relicve ce se ascund în capul nostru. Scopul era tocmai să vedem că discursul minunat al integrării nu are cum să ţină, să se susţină, dacă şi cele mai banale lucruri se suspendă ori se dau cu vopsea.

Facebook Comments