Tu te-ai contopit cu totul. Ai ajuns să vorbeşti ca mine, să gândeşti ca mine, să-mi asculţi muzica, să-mi citeşti gândurile. Ai ajuns să-mi porţi hainele, să mi le speli, să te torni cu totul în mine. Ai ajuns să vezi cu ochii mei, să asculţi cum ascult eu, să te superi în felul meu, să nu mai vrei nimic din ce este al tău. Ai ajuns să crezi în ceea ce cred şi eu, uite aşa ai uitat de tine. Te-ai aruncat cu totul în lumea mea, te-ai înecat în ea, te-ai sufocat cu ea, iar acum îţi este greu, nu mai poţi să mergi cu picioarele tale, ai nevoie de mine, ai nevoie de mine ca să te ţii pe tine. Însă, ceea ce nu înţelegi tu este că nu mă pot culca cu mine, eu nu mă pot asculta pe mine, eu nu am nevoie să mă văd pe mine în tine. Eu am nevoie să mă torn, la fel ca şi tine, într-un loc, într-o grădină care să mă poarte aşa cum te poartă pe tine. Ăsta este motivul meu, aşa este lucrul care ne desparte, aşa arată firul care ne omoară mica noastră idilă.

Facebook Comments